Un bărbat a murit subit pe un trotuar din centrul Rădăuților

Un bărbat a murit subit pe un trotuar din centrul Rădăuților
Marți, 16 ianuarie 2024, la ora 12:52, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Rădăuți au fost sesizați prin 112 de către un asistent medical din cadrul Serviciului de Ambulanță cu privire la faptul că a Pantelemon T., de 85 de ani, a decedat pe stradă.

Din primele cercetări, s-a constatat că în jurul orei 12.00, bărbatul, în timp ce se deplasa pe trotuarul pietonal de pe strada 1 Mai din municipiul Rădăuți, județul Suceava, a acuzat o stare de rău, căzând, moment în care un trecător a apelat 112, solicitând intervenția unui echipaj de ambulanță.

Echipajul de ambulanță sosit la fața locului a aplicat manevre de resuscitare timp de aproximativ o oră, însă fără succes, constatându-se astfel decesul.
{inAds}
Cadavrul nu prezenta urme de violență, neexistând suspiciuni cu privire la deces.

A fost contactată telefonic soția decedatului, care a comunicat faptul că soțul ei acuza în ultima perioadă o stare generală de rău.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Mai nouă Mai veche