VIDEO Tânăr rănit după ce s-a răsturnat cu mașina pe calea ferată, la Vicovu de Jos

accident Vicovu de Jos
La data de 20 ianuarie 2024, în jurul orelor 01:25, Vasile S., de 20 de ani, din comuna Vicovu de Jos, județul Suceava, conducea autoturismul Opel Astra pe DN 2H din comuna Vicovu de Jos, dinspre orașul Vicovu de Sus către comuna Voitinel.

Apropiindu-se de trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Vicovu de Jos, circulând pe un sector de drum drept, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă spre stânga, unde a acroșat gardul din beton al unui imobil după care a ricoșat într-o balustradă metalică de protecție din partea stângă, oprindu-se pe cupolă.

Leziunile suferite de conducătorul auto nu au permis testarea acestuia cu aparatul etilometru la spitalul Rădăuți, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
{inAds}
Din primele verificări rezultă faptul că vinovăția producerii evenimentului aparține conducătorului auto care a condus autoturismul Opel și nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum.

A fost întocmit dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de „Vătămare corporală din culpă”.

Mai nouă Mai veche