Chirilă, Cotoară și Pînzari au scăpat de arestul preventiv. Colegii de la Curtea de Apel Suceava au plasat-o pe judecătoarea șpăgară în arest la domiciliu

Chirilă, Cotoară și Pînzari au scăpat de arestul preventiv. Colegii de la Curtea de Apel Suceava au plasat-o pe judecătoarea șpăgară în arest la domiciliu
Curtea de Apel Suceava a dispus plasarea în arest la domiciliu a judecătoarei Ana Maria Chirilă, trimisă în judecată pentru cinci infracţiuni, printre care luare de mită şi trafic de droguri.

Curtea de Apel Suceava a hotărât vineri, 2 februarie, să înlocuiască arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul judecătoarei Ana Maria Chirilă, de la Tribunalul Suceava, și a celorlalte două persoane judecate în același dosar, Mihai Pînzari și Ciprian Cotoară.

Ana Maria Chirilă este acuzată de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului.
{inAds}
„În perioada 11–14 noiembrie 2022, în baza prerogativelor specifice funcţiei de judecător pe care o exercita, a luat cunoştinţă de informaţii nepublice privind actele de urmărire penală şi măsurile dispuse într-un dosar DIICOT– Serviciul teritorial Suceava (dosar aflat la urmărire penală), privind percheziţiile domiciliare ce urmau a fi efectuate (numărul mandatelor de percheziţie solicitate de organele de urmărire penală, locaţiile pentru care s-au solicitat autorizaţii, principalele persoane vizate de aceste măsuri). Potrivit rechizitoriului, inculpata – înainte de punerea în aplicare a mandatelor de percheziţie – a pus aceste informaţii la dispoziţia inculpatului de la punctul III şi, prin intermediul acestuia, la dispoziţia inculpatului de la punctul II”, au stabilit anchetatorii.

Ei au menţionat că în acest mod, informaţiile au ajuns şi la alte persoane interesate, urmărind, pe de o parte, obţinerea unor foloase necuvenite, pentru alţii, din valorificarea informaţiilor, iar pe de altă parte, asigurarea unei protecţii în faţa legii pentru una dintre persoanele trimise în judecată în vederea înlăturării probelor cu privire la care exista posibilitatea identificării şi care ar fi fost apte a conduce la acuzarea acestuia.

Infractorii aflau de la judecătoare când erau filați

Ana Maria Chirilă va fi judecată şi pentru o altă faptă de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului.

„În perioada aprilie–septembrie 2023, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi într-un dosar al DIICOT– Serviciul teritorial Suceava, a luat cunoştinţă de informaţii nepublice privind actele de urmărire penală efectuate, măsurile de supraveghere tehnică solicitate/autorizate, materialele rezultate din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică. Aceste informaţii, în mod direct şi respectiv prin intermediul altor persoane, inculpata le-a pus la dispoziţia a două persoane (între care şi inculpatul de la punctul III) , ajungând astfel şi la alte persoane interesate, urmărind în această modalitate, pe de o parte, obţinerea de foloase necuvenite pentru altul, iar pe de altă parte îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a unei persoane”, spun procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Bijuterii și sejururi, mită pentru favorizarea unui inculpat

Judecătoarea de la Suceava va fi judecată şi pentru luare de mită, fiind acuzată că, perioada 2021– 2023, în mod repetat, a primit direct de la o altă persoană inculpată în dosar, precum şi de la o alta, mai multe foloase necuvenite (bijuterii, folosinţa gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază şi protecţie ş.a.), în legătură cu măsurile dispuse şi hotărârile pronunţate într-un dosar penal ce fusese instrumentat de DIICOT – Serviciul teritorial Suceava şi prin care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Magistratul sucevean va răspunde penal şi pentru deţinere de droguri pentru consum, în formă continuată (6 acte materiale săvârşite).

„Potrivit probatoriului administrat, s-a stabilit că, în perioada august – octombrie 2023, inculpata a deţinut în locuinţa sa cantităţi droguri de mare risc în vederea consumului propriu, din care a consumat în mod repetat atât singură, cât şi împreună cu o altă persoană”, explică anchetatorii.

Judecătoarea Ana Maria Chirilă a fost pusă sub acuzare şi pentru punere la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată (5 acte materiale) şi pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată (două acte materiale).

„Inculpata a pus la dispoziţia unei persoane fizice o sumă de bani, comandându-i achiziţionarea de droguri de mare risc, iar ulterior i-a oferit acesteia droguri de mare risc din cele achiziţionate urmare a comenzii sale, consumând împreună cu acesta în locuinţa sa”, precizează procurorii.

Consuma droguri împreună cu un traficant

În același dosar a fost trimisă în judecată şi o altă persoană, pentru infracţiunii de dare de mită. Aceasta este acuzată că pentru a obţine o hotărâre favorabilă într-un dosar al Tribunalului Suceava – Secţia Penală, în care a fost trimisă în judecată, i-a dat judecătoarei Ana Maria Chirilă, care judeca pe fond, în mod direct şi prin intermediul altei persoane o serie bunuri şi foloase necuvenite (bijuterii, folosinţa gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază şi protecţie ş.a.).

Cea de-a treia persoană din acest dosar este acuzată de trafic de influenţă.

„A pretins de la o persoană suma de 30.000 de euro, bani pe care i-a şi primit, în două tranşe, în perioada octombrie–noiembrie 2021, pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor de la Curtea de Apel Suceava în vederea obţinerii unei soluţii de achitare pentru o persoană trimisă în judecată”, se menționează în rechizitoriu.

De menționat este că aceeași persoană a mai fost trimisă în judecată şi pentru deţinere de droguri pentru consum, constând în faptul că, „în timp ce se afla în locuinţa judecătoarei, a deţinut pentru consum droguri de mare risc, dar şi pentru trafic de droguri de mare risc, în forma oferirii de droguri de mare risc, deoarece a oferit droguri judecătoarei, consumând împreună substanţele interzise.”

Dosarul a fost trimis pentru soluţionare Curţii de Apel Suceava.
Mai nouă Mai veche