Lucreția Stratu din Udești, văduvă de veteran de război, a împlinit 100 de ani. I-a fost conferit Ordinul „Crucea Bucovinei”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a conferit doamnei Lucreția Stratu, văduvă de veteran de război, din comuna Udești cea mai înaltă distincție a eparhiei - Ordinul „Crucea Bucovinei”, vineri, la împlinirea vârstei de 100 de ani.

Evenimentul aniversar a fost organizat la sediul Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război – Filiala Judeţeană „Muşatinii” Suceava.

Întâlnirea, moderată de col. retr. Neculai Niga, a debutat cu o slujbă de Te Deum săvârșită de un sobor de preoți condus de pr. Constantin Oprea, consilier cultural al Centrului Eparhial Suceava.
{inAds}
A urmat ceremonia de conferire a Ordinului „Crucea Bucovinei” în semn de apreciere pentru „remarcabila activitate dedicată Bisericii și Comunității”.

După ce a primit în dar tricolorul și distincții din partea Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Judeţeană „Muşatinii” Suceava, primarul comunei Udești i-a înmânat sărbătoritei „Diploma – Vârstă de aur”, precum și alte daruri, iar reprezentanta Centrului Militar Județean Suceava, maior Anișoara Avram, i-a oferit doamnei Lucreția o diplomă aniversară.

La final, distinsa centenară și-a exprimat recunoștința pentru darurile primite și a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările primite în cei 100 de ani de viață.
Mai nouă Mai veche