DNA Suceava a reținut-o în arest pe directoarea Spitalului Județean Botoșani, în dosarul angajărilor pe șpăgi

Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție informează că în dosarul în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea în perioada 2018-2023, de către funcționari publici a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în contextul fraudării unor concursuri de promovare/ocupare a unor posturi și al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2024, a inculpatei Monica Delia Adăscăliței, manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (două fapte) și trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
{inAds}
În lunile octombrie și decembrie 2023, inculpata Adăscăliței Monica-Delia, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, pentru:
  • a aproba angajarea unei persoane în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani pe un post de medic cu competențe limitate,
  • a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unități medicale din orașul Săveni la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani,
  • a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaților săi și pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influența s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-și activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată.
Inculpatei Adăscăliței Monica-Delia i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 20 martie 2024, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

În cursul zilei de 19 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în două locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una era sediul unei instituții publice.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Mai nouă Mai veche