Dosar penal după ce a fost prins la volanul unui Audi A6, la Marginea, deși avea permisul suspendat pentru o infracțiune rutieră

Vineri, la ora 23:52, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Marginea, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire, pe DN 17A, în zona service-ului Tarsin din comuna Marginea, județul Suceava, autoturismului Audi A6 culoare negru, care avea direcția de deplasare dinspre centrul comunei Marginea spre comuna Horodnic de Sus, județul Suceava.

La volan a fost identificat Vasile C., din comuna Vicovu de Jos, județul Suceava.

În urma discuțiilor purtate cu persoana în cauză, aceasta a precizat că nu are permisul de conducere la el.
{inAds}
Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

S-a procedat la efectuarea de verificări în bazele de date ale Poliției Române stabilindu-se că figurează cu permis de conducere suspendat ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche