Lumina de sus, eveniment cultural-catehetic la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți

Lumina de sus, eveniment cultural-catehetic la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, luni, 25 martie 2024, începând orele 17:00, în ziua Praznicului Bunei Vestiri, la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți va avea loc un eveniment cultural-catehetic intitulat Lumina de Sus.

Acest eveniment, organizat de către Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață al Centrului Eparhial Suceava, prin Departamentul Centrelor de Tineret Ecclesia, în parteneriat cu Sectorul Media și Comunicare, Protopopiatul Rădăuți și Asociația Părinți pentru Ora de Religie – filiala Suceava, îi va comemora pe martirii care s-au jertfit în temnițele comuniste. Acești sfinți mărturisitori ai neamului românesc, spun organizatorii, au fost lumină pentru generațiile ce au urmat, așa cum și Tertulian Apologetul mărturisea despre primii martiri creștini, că sângele lor a fost sămânța nădejdii creștinilor de astăzi.

Evenimentul, care va debuta în cea mai veche biserică de zid din Moldova, ocrotită de către Sfântul Ierarh Nicolae, cuprinzând un trisaghion în memoria mărturisitorilor din temnițele comuniste, va continua în Muzeul Mănăstirii Bogdana unde va avea loc lansarea cărții Lumina de Sus, volum al doamnei Constanța Abălașei Donosă, poet și pictor care, cu prilejul vizitei sale va inaugura și expoziția de grafică tematică, care va poposi la Mănăstirea Bogdana o perioadă. Prin intermediul culorilor, artistul plastic a căutat să transpună profunzimea sufletească, sfințenia și lumina pe care mărturisitorii le-au purtat în misiunea lor din temniță.
{inAds}
Doamna Constanța Abălașei Donosă, originară din orașul Brăila, este un renumit pictor și scriitor român, membru activ în diferite asociații cultural-literare, precum Societatea Culturală Apollon – România, obținând, cu publicații nenumărate atât în domeniul artelor plastice, cât și al literaturii, de-a lungul anilor, multe premii naționale și internaționale, dintre care amintim Trofeul Apollon-România „Vis de toamnă” – 2021, Premiul Lido dell anima – Italia 2021 și Premiul I – Grafică cu Medalie, la Festivalul Internațional Nicolae Dabija 2020.

Ultimul moment al serii va fi unul cultural artistic, în cadrul căruia, o seamă de tineri și copii din Centrele de Tineret Ecclesia ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și nu numai, vor interpreta câteva cântece și poezii închinate Maicii Domnului, martirilor mărturisitori și perioadei liturgice în care ne aflăm.

Astfel, la acest eveniment sunt așteptați toți iubitorii de artă, toți iubitorii de poezie, dar mai ales, acei creștini care poartă-n suflete recunoștința față de străbunii care s-au jertfit în lagăre și închisori pentru apărarea neamului, a culturii și a credinței strămoșești.

Gabriel Ilișoi,
referent al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață

Mai nouă Mai veche