Luni, 18 martie 2024, lucrători din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfăşurat activități specifice în baza planului de acţiune aprobat pe linia combaterii traficului ilicit cu ţigarete de provenienţă extracomunitară, ocazie cu care au fost efectuate două percheziții domiciliare pe raza comunei Ilișești, județul Suceava, în cadrul unui dosarul penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, fiind vizate un domiciliu și un punct de lucru al unei entități comerciale.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de „contrabandă”.
La locuința și anexele unde domiciliază Vasile și Margareta M., situată în satul Ilișești, a fost descoperită cantitatea totală de 10.580 bucăți țigarete de proveniență extracomunitară, diferite mărci, dar și cantitatea de 17 litri alcool etilic, netimbrat, în valoare aproximativă de 9.850 lei, bunurile fiind ridicate în vederea indisponibilizării și dispunerilor măsurilor procedurale de aplicare a sechestrului.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de „contrabandă”.