Un bărbat care a fost depistat în stare avansată de ebrietate la volanul unei autoutilitare a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava.
La volan a fost identificat Cristian S., de 45 de ani, din satul Pîraie, comuna Mălini, județul Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat valoarea de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
{inAds}
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unu vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe”.
În cauză, cercetările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini, iar la 6 martie 2024 s-a dispus efectuare în continuare a urmăririi penale față de bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.
După completarea materialului probator, față de suspect s-a luat la data de 7 martie 2024 măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propuneri procedurale.
Suspectul a fost introdus arestul IPJ Suceava.