Viceprimarul Lucian Harșovschi agită apele în PNL Suceava și anunță că vrea să-i sufle candidatura primarului Ion Lungu

Prim-vicepreședintele organizației municipale PNL Suceava, viceprimarul Lucian Harșovschi, și-a anunțat, luni, colegii de partid că s-a înscris în competiția internă pentru desemnarea candidatului pentru funcția de primar al municipiului Suceava. 

„Stimate coleg, 
Te anunț că m-am înscris în cursa internă, pentru a candida din partea PNL, pentru funcția de primar al Sucevei. 
Facem parte dintr-un partid democratic și orice competiție poate să ducă la idei și soluții pentru municipiul nostru. 
Nu candidez împotriva cuiva, ci doar pentru că este nevoie de mai multă determinare și de un nou suflu, de un viitor mai bun pentru copiii noștri. 
Te aștept alături de mine în această nouă etapă.
Cu prietenie, 
Lucian Harșovschi”, este mesajul transmis liberalilor suceveni de viceprimarul Harșovschi.

Anunțul vine în contextul în care candidatura actualului primar, Ion Lungu, a fost deja validată de forurile interne ale partidului.
{inAds}
Demersul lui Lucian Harșovschi nu este însă o supriză pentru nimeni, în condițiile în care în ultimii patru ani politicianul nu a făcut niciun secret din faptul că își dorește să candideze pentru șefia Primăriei Suceava.

Surse din mediul politic local susțin că șansele lui Lucian Harșovschi să obțină desemnarea din partea PNL Suceava ar fi practic inexistente, iar candidatura lui Ion Lungu ar rămâne bătută în cuie fără niciun fel de discuții.

Anunțul a fost precedat, săptămâna trecută, de atacuri reciproce între cei doi lideri PNL. Lucian Harșovschi l-a acuzat pe Ion Lungu că nu își respectă cuvântul, iar edilul și-a ironizat subalternul pentru postările în stil Piedone de pe Facebook. 
Mai nouă Mai veche