Atenție la înșelăciunile din mediul on-line! Măsuri de protecție a cumpărătorilor pe site-urile de profil

Evoluția socială a accentuat frecvența relațiilor comerciale în mediul on-line. Bunuri de larg consum, servicii, vacanțe de călătorie sunt tot mai des achiziționate de pe platformele on-line de profil.
Atenția trebuie să fie însă sporită pentru a nu cădea victime ale înșelăciunilor.

La 25.04.2024, ora 09.15, la sediul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia s-a prezentat un bărbat de 31 ani, din sat/com. Șcheia, care a reclamat faptul că la data de 11.02.2024, a fost înșelat de către o persoană prin intermediul unei aplicații de vânzări bunuri.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în cursul lunii februarie 2024, bărbatul a postat un anunț pe site-ul respectiv, cu privire la vânzarea unui telefon mobil, în schimbul sumei de 7.000 lei. La data de 11.02.2024, partea vătămată a fost contactată telefonic de către o persoană care s-a recomandat cu a fi un bărbat de 37 ani, din oraș Comănești, jud. Bacău, care i-a trimis și o poză cu presupusa carte de identitate și care i-a oferit persoanei vătămate suma de 1.500 euro în schimbul telefonului mobil.

Cei doi s-au înțeles cu privire la vânzarea telefonului mobil și au convenit ca o altă persoană, respectiv o cunoștință a persoanei care și-a manifestat intenția de a cumpăra telefonul, să se prezinte și să-l ridice din sat/com. Șcheia, jud. Suceava, iar ulterior vânzătorul să primească suma de bani prin transfer bancar.

Ulterior, în aceeași zi, o persoană s-a întîlnit cu partea vătămată în locul stabilit și a preluat telefonul mobil, iar vânzătorul a primit un printscreen de la așa-zisul cumpărător care ar fi confirmat transferul bancar. După ce a predat telefonul, partea vătămată a așteptat efectuarea viramentului bancar, însă fără rezultat, a încercat să îl mai contacteze telefonic pe cumpărător însă acesta nu i-a mai răspuns, motiv pentru care la data de 25.04.2024 s-a prezentat la sediul poliției pentru a reclama cele întâmplate.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „înșelăciune” și desfășoară cercetări în vederea identificării autorilor.
 
Atenţie la link-uri!

Există modalităţi pentru a afla dacă link-ul trimis de aşa – zişii cumpărători este un fals, susţin oamenii legii. Deşi pagina web la care ne direcţionează link-ul foloseşte identitatea vizuală a brandului OLX, în realitate dacă analizăm denumirea domeniului din link putem observa că nu ne mai aflăm pe pagina oficială. Ex: https://www.olx.ro/ - este linkul corect, NU - https://olx.ro.payment-me.online/. Aşadar, mare atenţie la micile detalii!

Dar, dacă totuşi, aţi căzut într-o astfel de capcană, încă nu este totul pierdut. Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să contactaţi banca pentru a bloca card-ul şi eventualele tranzacţii ilicite din cont. Ulterior, dacă aţi suferit pagube materiale, depuneţi o plângere la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Sfaturi de la poliţişti

Polițiștii vă îndeamnă să mai reţineţi câteva aspecte: pe OLX nu se fac plăţi online pentru produsele vândute sau cumpărate; singura situaţie în care OLX cere introducerea datelor card-ului este cel în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau promovare a anunţurilor; nu daţi nimănui, persoană fizică sau juridică datele cardului bancar – evitaţi orice plată în avans, indiferent de pretext; nu acceptaţi să mutaţi discuţiile pe Whatsapp sau pe altă reţea de comunicare şi păstraţi discuţiile pe chat-ul OLX, pentru a putea fi ulterior ajutat în caz de fraudă; verificaţi înainte de a da click linkul, în special dacă e primit prin Whatsapp sau orice altă mesagerie decât cea oficială OLX; nu introduceţi datele card-ului online.

Şi nu uitaţi: atunci când vindeţi produse prin OLX puteţi primi contravaloarea acestora doar prin firma de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia obiectului!
Mai nouă Mai veche