Transporturi ilegale de bușteni depistate în toate zonele județului după ce IPJ Suceava a intensificat controalele

IPJ Suceava: Acțiuni în trafic pentru depistarea transporurilor ilegale de material lemnos desfășurate de polițiști
Inspectoratul de Poliție Județea Suceava informează că în ultimele zile polițiștii au intensificat activitățile de verificare și control în ceea ce privește transporturile de material lemnos dar și modul de depozitare și comercializare. Au fost identificate mai multe transporturi neconforme, fiind aplicate sancțiuni contravenționale și fiind confiscate cantitățile de material lemnos transportate ilegal.

La data de 13.04.2024, în jurul orei 03:55, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe raza localității Grămești, comuna Grămești, județul Suceava, au observat pe drumul județean DJ 291A, o autoutilitară ce se deplasa dinspre orașul Siret către comuna Zamostea, județul Suceava.
În urma opririi autoutilitarei, a fost legitimat conducătorul auto, identificat în persoana unui bărbat din orașul Vicovu de Sus, județul Suceava.
S-a constatat că autotutilitara era încărcată cu material lemons, iar conducătorul auto a declarat verbal faptul că deține documente de proveniență pentru cantitatea de material lemnos transportată. Au fost făcute verificări în aplicația Sumal Control, iar pentru autoutilitara în cauză a fost identificat un aviz, pentru cantitatea de 6,0360 mc cherestea rășinoase molid.
{inAds}
În urma inventarierii materialului lemnos la locul identificării autoutilitarei în traficul rutier, conducătorul vehiculului a activat datele mobile pe un al doilea telefon mobil, astfel, la data de 13.04.2024, ora 04:02:23 a fost încărcat pe server al doilea aviz de însoțire pentru cantitatea de de 5,0530 mc cherestea rășinoase molid. Conform prevederilor HG 497/2020, întrucât conducătorul autoutilitarei nu a avut pornite datele mobile pe toată durata transportului, cantitatea de 5,0530 mc cherestea rășinoase molid nu are proveniență legală.
Șoferul a fost condus la sediul Depozitului Zamostea-Lunca, unde materialul lemnos a fost inventariat de pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Adâncata, județul Suceava, iar cantitatea de 5,053 mc cherestea rășinoase molid în valoare de 4.527 lei a fost confiscată și predată în custodie lucrătorului silvic.
Având în vedere cele constatare, s-a luat măsura sancționării contravenționale a șoferului conform art. 19 alin. 2 lit. C) din Legea 171/2010, raportat la art. 12 alin. 1, lit L) din HG 497/2020, cu amendă în valoare de 5.000 lei și s-a dispus confiscarea cantității de 5,053 mc cherestea rășinoase molid în valoare de 4.527 lei.


La data de 11.04.2024, orele 22.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală11 Pojorâta, în timp ce desfășurau activități de control pe DJ 175 Fundu Moldovei, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale derivate din exploatarea, depozitarea, prelucrarea primară, transportul și comercializarea materialului lemnos din fondul forestier național, au oprit o autoutilitară condusă de către un bărbat de 30 ani.
Șoferul s-a conformat și i s-a solicitat să prezinte pentru control documentele personale și ale autoutilitarei, stabilind că sunt în termenul de valabilitate. Totodată, s-a constatat vizual că autoutilitara era încărcată cu lemn de foc rășinoase, despre care conducătorul auto a declarat că îi aparțin și că nu are documente specifice de transport.
S-a procedat la verificarea prin intermediul aplicației S.U.M.A.L 2.0 a numărului de înmatriculare al autoutilitarei, stabilindu-se că lemnul de foc rășinoase era transportat fără documente specifice.
Autoutilitara a fost condusă la atelierul de Producție Sadova unde materialul lemnos a fost inventariat, reieșind că era transportată cantitatea de 2,09 mc lemn rotund foc rășinoase, fără a avea documente specifice de transport.
Având în vedere aspectele constatate, cantitatea de 2,09 mc lemn foc rășinoase a fost confiscată, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional.


La data de 11.04.2024, ora 20.00, în timp ce executau activități pe linie silvică, polițiștii Secției de Poliție Rurală11 4 Gălănești au oprit pentru control pe DJ 178 C din com. Bilca, o autoutilitară care transporta material lemnos respectiv cherestea rășinoase și era condusă de către un bărbat de 38 ani, domiciliat în com. Frătăuții Noi, care a prezentat un aviz de însoțire.
Existând suspiciuni cu privire la faptul că șoferul transportă cherestea în plus față de avizul de însoțire, transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că șoferul a transportat în plus față de avizul de însoțire prezentat cantitatea de 1,61 mc cherestea rășinoase în valoare de 1.449 lei.
Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei conform Legii nr. 171/2010 Modificată, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna. De asemenea acesta a fost sancționat și conform OUG 195/2002 republicată, cu amendă în cuantum de 1.815 lei (lipsă documente, defecțiuni la sistemul de iluminare).


Tot cu ocazia controlului efectuat pe DJ 178 C-Bilca, la 11.04.2024, ora 20.15, a fost oprită pentru control o altă autoutilitară care transporta material lemnos, respectiv lemn foc fag. Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit faptul că autoutilitara era condusă de un bărbat de 24 ani, domiciliat în com. Bilca, care a prezentat un aviz de însoțire a materialului lemnos. Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că în baza avizului prezentat, acesta a efectuat un alt transport de material lemnos, motiv pentru care transportul oprit pentru control la această oră nu era însoțit de aviz.
Din acest motiv transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că șoferul a transportat fără aviz de însoțire cantitatea de 2,60 mc lemn foc fag în valoare de 589 lei.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 Modificată iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.


La 10.04.2024, orele 14.15, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sucevița, desfășurând activități în cadrul acțiunii dispuse pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, au oprit pentru control autoutilitara care se deplasa pe DC 44 Voievodeasa, raza comunei Sucevița, județul Suceava.
Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat din comuna Putna, sat Gura Putnei, județul Suceava, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei.
Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv bușteni pentru gater specia rășinoase, iar cu această ocazie a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire.
Având în vedere cele constatate, s-a efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitara în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 10.04.2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea.
În timp ce lucrătorii de poliție conduceau autoutilitara în cauză către locul indicat mai sus, la ora 14.25, pe DC de pe raza comunei Marginea, județul Suceava, a fost oprită în trafic o altă autoutilitară care transporta materiale lemnoase.
Cu această ocazie, s-a stabilit identitatea conducătorului auto ca fiind un bărbat din comuna Satu Mare, sat Țibeni, județul Suceava, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei, stabilindu-se că pentru materialele lemnoase transportate nu deține aviz de însoțire.
Având în vedere cele constatate, i s-a solicitat și acestui șofer să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, în vederea inventarierii.
Astfel, în urma activităților de inventariere desfășurate de către personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea, s-a constatat că în prima autoutilitară se afla cantitatea de 3,90 m.c. bușteni pentru gater specia rășinoase.
Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. a) pct. 2 din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 3,90 m.c. bușteni pentru gater specia rășinoase în valoare de 1.856 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.
De asemenea, în urma inventarierii materialelor lemnoase încărcate în a doua autoutilitară s-a constatat se afla cantitatea de 2,48 m.c. lemn de foc specia fag.
Pentru acest motiv, cel de-al doilea șofer a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. a) pct. 1 din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 2,48 m.c. lemn de foc specia fag în valoare de 657 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.


La data de 10.04.2024, orele 18.20, lucrătorii din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliţia municipiului Vatra Dornei, au procedat la oprirea în trafic a unei autoutilitare, ocazie cu care au constatat faptul că la volanul acesteia se afla un bărbat din mun. Vatra Dornei, jud. Suceava care, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că, transporta cantitatea de 5.24 mc lemn foc esență molid fără documente de proveniență.
Șoferul a fost sancționat conform prevederilor art. 19 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 171/2010, iar cantitatea de 5.24 mc lemn foc esență molid în valoare de 891 lei a fost confiscată și predată lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei.


La data de 10.04.2024, în jurul orelor 00:20, lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe raza comunei Șerbăuți , județul Suceava, au observat pe DJ178B, o autoutilitară ce se deplasa dinspre localitatea Grănicești către comuna Șerbăuți județul Suceava.
În urma opririi autoutilitarei, a fost legitimat conducătorul autoutilitarei care a fost indentificat în persoana unui bărbat din sat Șerbăuți, comuna Șerbăuți, județul Suceava.
S-a constatat că autotutilitara era încărcată cu material lemons, iar conducătorul auto a declarat verbal faptul că nu deține documente de proveniență sau aviz de însoțire pentru cantitatea de material lemnos transportată. Au fost făcute verificări în aplicația Sumal Control, iar pentru autoutilitara în cauză nu a fost găsit niciun aviz.
Șoferul a fost condus la sediul Depozitului Cantonului Silvic Călinești, unde materialul lemnos a fost inventariat, constatându-se că transporta cantitatea de 3,292 mc cherestea și grinzi rășinoase în valoare de 2.949 lei.
Având în vedere cele constatare, s-a luat măsura sancționării contravenționale a șoferului, conform art. 19 alin. 2 lit. a), pct. 2 din Legea 171/2010 și s-a dispus confiscarea cantității de 3,292 mc cherestea, în valoare de 2.949 lei.
IPJ Suceava: Acțiuni în trafic pentru depistarea transporurilor ilegale de material lemnos desfășurate de polițiști
IPJ Suceava: Acțiuni în trafic pentru depistarea transporurilor ilegale de material lemnos desfășurate de polițiști
IPJ Suceava: Acțiuni în trafic pentru depistarea transporurilor ilegale de material lemnos desfășurate de polițiști
Mai nouă Mai veche