Duminică, 28 aprilie 2024, în jurul orei 15:29, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au obținut informații despre faptul că un autoturism Audi ar fi acroșat ușor un alt autoturism care se afla staționat pe strada Rulmentului din municipiul Suceava, iar conducătoarea auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice sau a substenațelor interzise.
Autoturismul Audi A4 a fost identificat staționat în parcarea magazinului Lidl Obcini, fără ca vreo persoană să se afle în autoturism, polițiștii desfășurând activități de monitorizare în zonă.
Ulterior, în jurul orei 16:04, după ce autoturismul Audi A4 s-a pus în mișcare pe Calea Obcinelor, i-a fost efectuat semnal regulamentar de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, ocazie cu care conducătoarea autoturismului s-a conformat și a oprit pe Calea Obcinelor, în zona Băncii Transilvania.
{inAds}
La volan a fost identificată Iuliana P., din municipiul Suceava.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată aceasta a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde a fost testată şi cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de benzodiazepine.
Întrucât autoturismul avea ITP expirată la data de 7 martie 2024, conducătoarea auto a fost sacționată contravențional, fiind aplicată măsura tehnico-administrativă de reținere a certificatului de înmatriculare și imobilizare a vehiculului.
A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.