Un tânăr șofer de BMW a dat peste cap toate aparatele poliției, în Ițcani: alcool, cocaină, cannabis, amfetamină și metamfetamină

Un tânăr șofer de BMW a dat peste cap toate aparatele poliției, în Ițcani: alcool, cocaină, cannabis, amfetamină și metamfetamină
La data de 30 martie 2024, la ora 00:20, echipajul din cadrul Poliției Municiului Suceava, în timp ce efectua activități de supraveghere și control trafic rutier pe strada Cernăți din municipiul Suceava, a observat un autoturism BMW, condus de către o persoană de sex masculin, care se deplasa spre strada Grigore Alexandru Ghica.

A fost efectuat semnal regulamentar de oprire prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, ocazie cu care conducătorul auto a oprit pe partea dreaptă a direcței sale de plasare.

La volan a fost identificat Marius I., de 29 de ani, din municipiul Suceava.
{inAds}
La testul cu aparatul etilometru s-a stabilit faptul că acesta are o concentrație alcoolică de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul DrugTest, conducătorul auto fiind de acord, iar în urma testării aparatul a indicat pozitiv pentru Cocaină, Cannabis, Amfetamină și Metamfetamină.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgențe „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru prelevarea de mostre biologice de sânge şi urină în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive, ocazie cu care conducătorul auto a refuzat recoltarea.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

De asemenea, pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.300 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
Mai nouă Mai veche