A băut bere și a ieșit la plimbare cu mașina prin cartierul Obcini din Suceava. Dosar penal întocmit de polițiști

A băut bere și a ieșit la plimbare cu mașina prin cartierul Obcini din Suceava. Dosar penal întocmit de polițiști
La data de 25 mai 2024, la ora 00:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava - Biroul Rutier, aflați cu autospeciala de poliție pe strada Bistriței din municipiul Suceava, au oprit pentru control un autoturism Dacia Sandero.

La volan a fost identificat Florin B., de 24 de ani, din comuna Marginea.

Acesta a înmânat cartea de identititate, permisul de conducere, polița RCA obligatorie și certificatul de înmatriculare al autoturismului.
{inAds}
Fiind întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice, acesta a declarat că a consumat nişte bere, după care s-a procedat la testarea sa cu aparatul alcootest, rezultând o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, șoferul a fost condus la Spitalul de Urgenţă Judeţean Suceava în vederea prelevarii de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta, în prezenţa cadrelor medicale a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Mai nouă Mai veche