Ordin provizoriu de protecție emis de către polițiști
La data de 10.05.2024, orele 21:04, lucrătorii SPR 13 BĂLCĂUȚI au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie cu domiciliul în satul Slobozia Sucevei, comuna Grănicești, jud. Suceava cu privire la faptul că în timp ce se afla la locuința de domiciliu a fost lovită de către fostul soț.
În urma sesizării, patrula de serviciu din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți s-a deplasat cu operativitate la fața locului, stabilind faptul că cei doi soți au divorțat din luna ianuarie 2024, continuând însă să locuiească împreună la imobilul din localitatea Slobozia Sucevei, la aceiași adresă locuind și cei 5 copii rezultați în timpul căsătoriei.
La data de 10.05.2024, în jurul orei 21.00, femeia se afla la locuința de domiciliu împreună cu fostul soț și 4 dintre copii, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul i-a adresat injurii fostei soții, după care a lovit-o.
Agresorul a fost identificat la locuință, fiind sub influența băuturilor alcolice și nu a recunoscut că a lovit-o pe fosta soție.
În cauză a fost completat formularul de eveluare a riscului, constatându-se că există risc iminent, în consecință fiind emis ordin de protecție provizoriu, bărbatul fiind evacuat.
Femeia a formulat plângere împotriva fostului soț cu privire la săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”, faptă prev. și ped. de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. din codul penal, cauza urmând a fi soluționată procedural de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grănicești.
{inAds}
Vehicul imobilizat după o urmărire în trafic și dosar penal pentru conducere fără permis
La data de 09.05.2024, ora 22:05, polițiștii SPR 11 Pojorâta, efectuând activități de control și supraveghere a traficului rutier pe DJ 175 de pe raza com. Izvoarele Sucevei, au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism care circula din direcția com. Moldova-Sulița ocazie cu care conducătorul auto a mimat că oprește autoturismul și ulterior a demarat puternic, continuându-și deplasarea și încercând să se sustragă de la control.
S-a procedat la urmărirea autoturismului pe o distață de aproximativ 3 km, pe Dj 175 cât și pe str. Alexandru Ioan Cuza, din com. Izvoarele Sucevei, iar la un momendat autoturismul a virat brusc la stânga intrând în curtea unei locuințe.
Cu ocazia urmăririi au fost efectuate două somații legale de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat. În continuare s-a procedat la pătrunderea pedestru în curtea respectivă și la efectuarea unei a treia somații, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a încercat să fugă, fiind însă prins de către polițiști.
S-a procedat la efectuarea de verificări, ocazie cu care persoana care s-a sustras controlului a fost identificată ca fiind un bărbat de 24 ani, cu domiciliul în com. Izvoarele Sucevei, care a recunoscut că a condus autoturismul și că nu posedă permis de conducere. În continuare a fost interogată aplicația E-DAC, aceasta furnizând faptul că șoferul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Despre autoturism aplicația a furnizat că nu are efectuată inspecția tehnică periodică și nu are o poliță RCA valabilă.
Având în vedere aspectele constatate conducătorul auto, a fost supus unor testări cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind unul negative.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În cauză au fost întocmite procesele verbale de constatare a contravenției prin care au fost reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare, vehiculul fiind imobilizat și fiind aplicate amenzi în valoare de 3.300 lei.
Eveniment rutier cercetat de polițiști
La data de 10.05.2024, ora 21:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ208A, pe raza loc. Bosanci, jud. Suceava, a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a două persoane.
Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, a stabilit că la data de 10.05.2024, în jurul orei 21:30, un bărbat în vârstă de 69 ani, a condus autoturismul pe DJ208A, pe raza loc. Bosanci, jud. Suceava, din direcția Udești către Suceava, iar când a ajuns la intersecția cu str. Mihai Eminescu, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe sensul opus de mers.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului și a pasagerului, care au fost transportați de ambulanță la Spitalul Județean Suceava.
Șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilometru, dar la UPU Suceava, i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” faptă prev. de art. 196 alin. (2) (3) și (4) din Codul Penal.
Mandate puse în executare de către polițiști
La data de 09.05.2024, la nivelul Poliției Orașului Siret s-a primit spre executare Mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Rădăuți privind pe un bărbat de 43 ani, domiciliat în satul și comuna Zamostea, condamnat la doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată, faptă prev și ped. de art 220 alin 1, alin. 3 lit. b din CP, cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 din Codul Penal și art. 5 alin. 1 din Cod penal (aproximativ 42 acte materiale) și art. 396 alin. 10 din Codul de Procedură Penală.
Polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au procedat la căutarea condamnatului, acesta fiind identificat la domiciliu, ocazie cu care mandatul a fost pus în executare.
S-a constituit escortă care l-a depus pe bărbatul de 43 ani la Penitenciarul Botoșani.
La data de 09.05.2024, ora 17:02, polițiștii SPR 1 Vadu Moldovei au primit spre executare Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis de Judecătoria Fălticeni pe numele unui bărbat de 43 ani, care are de executat o pedeapsă de 3 ani, închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prev de art 335 alin 1 din C. pen cu aplic art. 41 alin C.pen. și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” prev. de art. 336 alin 1 din C. pen cu aplic art. 41 alin C.pen..
În baza mandatului, polițiștii SPR 1 Vadu Moldovei, au procedat la efectuarea de verificări pe raza de competență și la domiciliul bărbatului, acesta fiind identificat și procedându-se la arestarea și introducerea în Penitenciarul Botoșani.
Nu consumați alcool la volan!
La data de 10.05.2024, ora 11:47, polițiștii din cadrul Secției 11 de Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați prin SNUAU 112, despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale pe DN 17 Pojorâta jud. Suceava.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 64 ani din com. Sadova, jud. Suceava, a condus autoutilitara din direcția mun. Vatra Dornei - mun. Câmpulng Moldovenesc, jud. Suceava, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard, producând avarii și pagube materiale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alocoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prev. și ped. de art 336 alin 1 din Codul Penal, șoferului fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și fiind sancționat contravențional conform OUG 195/2002 RMC pentru faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.