Tânăr depistat beat și fără permis la volanul unui autoturism, la Hănțești

Tânăr depistat beat și fără permis la volanul unui autoturism, la Hănțești
La 23 mai 2024, la ora 22.25, în timp ce executau activități pe linie de poliție rutieră pe DJ 208D, pe raza localității Hănțești, au oprit pentru control autoturismul Volkswagen, care se deplasa din direcția localității Siminicea.

La volan a fost identificat Teodor P., de 20 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Întrucât emana halenă alcoolică, numitul Păscuțoi Teodor a fost condus la sediul Secției de Poliție Urbană Burdujeni, unde a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la UPU din cadrul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
{inAds}
A fost întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducere fără permis”.

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002.
Mai nouă Mai veche