Luni, 13 mai 2024, la ora 20:35, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului municipal Vatra Dornei a fost adus un minor în vârstă de 4 ani, din comuna Crucea, care prezenta o lovitură la cap.
Din primele verificări s-a constatat că în jurul orei 19:00, Elena T., de 34 ani, se afla la domiciliul din satul Chiril, comuna Crucea, împreună cu cei doi copii minori.
În timp ce se afla la parterul locuinței, tânăra i-a lăsat pe cei doi fii să se joace, iar la un moment dat a observat că fiul cel mic a căzut de pe prima treaptă a scărilor care fac accesul la etajul locuinței.
{inAds}
În urma căzăturii, minorul s-a lovit la cap.
Familia a luat decizia de a transporta minorul la spital cu mașina proprietate și să nu mai aștepte intervenția unui echipaj de ambulanță.
La Spitalul municipal Vatra Dornei, în urma consultației, minorului i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio-cerebral ușor, declarativ cădere accidentală pe scări”.
Minorul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații amănunțite.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs vătămarea corporală a minorului.