O butelie a explodat într-o gospodărie din Liteni. Bucătărie distrusă complet de deflagrație | FOTO

O butelie a explodat într-o gospodărie din Liteni. Bucătăria a fost distrusă complete de deflagrație | FOTO
Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni au intervenit, miercuri, 19 iunie 2024, în urma unei explozii neurmată de incendiu, care s-a produs într-o gospodărie din orașul Liteni. Explozia a fost anunțată la 112 la ora 06:38.

La fața locului, s-au deplasat o autospecială de stingere, cu accesorii pentru descarcerare, dar și un echipaj SMURD.

Cel mai probabil, deflagrația s-a produs din cauza acumulărilor de gaze, rezultate în urma unor defecțiuni ale instalației aferente buteliei de aragaz.
{inAds}

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale importante. Bucătăria de vară a fost distrusă în totalitate, inclusiv bunurile din interior. De asemenea, au fost afectate elemente de construcție și de tâmplărie de la casa de locuit.

O butelie a explodat într-o gospodărie din Liteni. Bucătăria a fost distrusă complete de deflagrație | FOTO
O butelie a explodat într-o gospodărie din Liteni. Bucătăria a fost distrusă complete de deflagrație | FOTO
O butelie a explodat într-o gospodărie din Liteni. Bucătăria a fost distrusă complete de deflagrație | FOTO

ISU Suceava face apel către cetățeni să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

Utilizarea necorespunzătoare a buteliilor/instalaţiilor de gaze lichefiate poate provoca incendii sau deflagrații ce se pot solda cu mari pagube materiale şi uneori, din nefericire, cu rănirea unor persoane sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

În cazul utilizării buteliilor de aragaz, se interzice:
  • utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;
  • racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;
  • amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40 de grade C;
  • utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje;
  • transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;
  • folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);
  • trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;
  • transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;
  • suprapunerea garniturii noi peste cea veche;
  • încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;
  • spălarea buteliilor în lichide corozive (sodă, leșie etc.);
  • efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.
De asemenea, umpleți buteliile doar cu combustibilul pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.    
Mai nouă Mai veche