USV a cerut acreditarea Facultății de Medicină. O comisie ARACIS a stat trei zile la Suceava

USV a cerut acreditarea Facultății de Medicină. O comisie ARACIS a stat trei zile la Suceava
În perioada 10-12 iunie 2024, comisia de evaluatori din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), constituită din specialiști de la facultăți de medicină și farmacie din țară, a fost prezentă în campusul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și a verificat gradul de îndeplinire a cerințelor normative obligatorii, a standardelor și indicatorilor de performanță pentru programul de studiu Medicină, cu durata de 6 ani. 

Comisia a analizat calitatea resursei umane, structura planului de învățământ, facilitățile și serviciile oferite studenților, dotările din campusul universitar și de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, parteneriatul cu spitalul și cu alte instituții de profil, cu autoritățile și instituțiile locale. De asemenea, comisia a remarcat angajamentul colectiv de a sprijini și dezvolta un program de Medicină la Suceava și de a forma medici pentru comunitatea locală și regională.
{inAds}
Deşi Suceava este al doilea judeţ ca mărime din ţară şi al şaselea din punct de vedere al populaţiei, în România există un dezechilibru major în distribuţia medicilor: peste 50% (aproximativ 30.000) sunt concentraţi în Bucureşti, Cluj, Timiş, Mureş, Dolj şi Iaşi. Asadar, înfiinţarea unui program de Medicină care să deservească județele din zona de Nord-Est a României, cu precădere judeţele Suceava, Botoşani şi Neamț, nu este doar o necesitate regională, ci una naţională, de importanţă critică şi strategică. Acest lucru va permite creșterea numărului de specialiști, va reduce substanțial presiunea asupra sistemului sanitar și va contribui la creșterea gradului de calitate a serviciilor medicale. Decizia consiliului ARACIS de autorizare provizorie a programului de Medicină, propus pentru 60 de studenți, este așteptată în următoarele săptămâni.
Mai nouă Mai veche