84 de deținuți din regiunea Cernăuți s-au înrolat în armată ca să scape de pedepsele cu închisoarea

84 de deținuți din regiunea Cernăuți s-au înrolat în armată ca să scape de pedepsele cu închisoarea
La nivel național, în Ucraina, peste 6.000 de deținuți ucraineni și-au exprimat dorința de a se alătura Forțelor Armate ale Ucrainei. În regiunea Cernăuți, deja 84 de condamnați au semnat un contract cu Forțele Armate ale Ucrainei, potrivit informațiilor furnizate de către Procuratura Regională Cernăuți, anunță BucPress, publicație de limbă română din Cernăuți.

Sursa citată menționază că până la sfârșitul lunii mai erau cunoscuți 64 de condamnați din Regiunea Cernăuți care au încheiat un contract cu Forțele Armate ale Ucrainei. 

„Procuratura precizează că, în ținutul nostru nu există femei încarcerate care doresc să se alăture luptei”, a arătat sursa citată. 
{inAds}

Conform ultimelor date ale Ministerului Justiției, de la intrarea în vigoare a legii care reglementează drepturile condamnaților de a participa direct la apărarea țării, 6.101 condamnați și-au exprimat dorința de a se alătura Forțelor Armate ale Ucrainei. Dintre aceștia, 3.823 au părăsit deja unitățile de detenție pentru a participa la instruiri.

Printre aceștia se numără și șapte femei, care își ispășeau pedeapsa în închisoare și au semnat un contract cu Forțele Armate ale Ucrainei.
Mai nouă Mai veche