Bătrân accidentat de un minor care se plimba cu trotineta electrică, la Fântânele

Bătrân accidentat de un minor care se plimba cu trotineta electrică, la Fântânele
Joi, 11 iulie 2024, în jurul orei 21:30, Emanuel S., în vârstă de 15 de ani, din satul Bănești, comuna Fântânele, județul Suceava, se deplasa pe DJ 290, pe raza comunei Fântânele, pe o trotinetă electrică, cu direcția de deplasare către satul Roșcani, iar la un moment dat a surprins și accidentat pe Savel R., în vârstă de 81 ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului public, pe jos, fără a se asigura în prealabil.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde i-a fost stabilit diagnosticul preliminar „excoriații occipitale și contuzie toracică”.
{inAds}

Conducătorul minor al trotinetei electrice a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar nu s-a procedat la recoltarea de mostre biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche