Șofer reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 11.07.2024, ora 2305, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism, a lovit un alt vehicul provocând avarii, pe raza comunei Cârlibaba.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale la ambele autoturisme. S-a procedat la legitimarea conducătorului autovehiculului care a provocat incidentul rutier, constatându-se faptul că este un bărbat de 45 ani, domiciliat în comuna Izvoarele Sucevei, județul Suceava.
Cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliției Române privind situația permisului de conducere, s-a stabilit că șoferul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior conducătorul auto a fost condus la spitalul mun. Vatra Dornei - C.P.U, unde i s-a solicitat de către cadrele medicale recoltarea de mostre biologie, însă acesta a refuzat recolatrea de mostre biologice, atât în prezența cadrelor medicale cât și a lucrătorilor de poliție, semnând procesul-verbal în acest sens. Având în vedere cele constatate a fost întocmit dosarul de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul penal și refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din Codul penal, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din Codul penal.
Față de șofer s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior dispunându-se măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
{inAds}
Țigări de contrabandă confiscate și autoturism în valoare de cca. 20.000 lei confiscat în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite cu produse accizabile
La data de 10.07.2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava, au acţionat pe linia combaterii activităţilor de contrabandă cu produse accizabile, combaterii evaziunii fiscale, prevenirii și sancționării spălării banilor.
Activitățile s-au desfăşurat pe raza mun. Suceava și a comunelor arondate, fiind aplicate sancțiuni contravenționale la Lg. 227/2015 în valoare de 20.000 lei.
De asemenea, a fost confiscată cantitateade 10.000 buc. țigarete de proveniență extracomunitară, în valoare de cca. 8.500 lei lui a fost indisponibilizat un autovehicul în valoare de cca. 20.000 lei.
Mandat pus în executare de polițiști
La data de 12.07.2024, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a primit spre executare Mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Rădăuți, privind pe un bărbat de 31 ani, cu domiciliul în comuna Ulma, care a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat” și „refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
La nivelul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă în vederea identificării şi reţinerii bărbatului, acesta fiind identificat și preluat în custodie.
După ce i s-a înmânat o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii, acesta a fost condus la sediul poliției orașului Vicovu de Sus în vederea luării măsurilor legale, fiind încarcerat la Penitenciarul Botoșani.
Evenimente rutiere cercetate de către polițiști
La data de 13.07.2024, în jurul orei 13:05 o femeie de 25 de ani din com./sat Șcheia, jud. Suceava în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în localitatea Bunești, com. Bunești, jud. Suceava, privind direcția de mers Suceava către Fălticeni, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod din partea dreaptă a drumului, având în vedere direcția de deplasare.
Pe bancheta din spate în autoturism se mai afla fiica minoră a acesteia, în vârstă de 3 ani, care se afla în dispozitiv de fixare în scaun omologat.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul minorei și vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto.
De asemenea, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă,, prev. de art. 196 al. 2 și 3 CP. și ,,ucidere din culpă,, prev. de art. 192 al. 1 și 2 CP.
La data de 11.07.2024, ora 14:28, un bărbat de 45 ani, a condus motocicleta pe DN17B din direcția Vatra Dornei spre comuna Crucea iar când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a adaptat viteza în curbă a derapat si a părăsit partea carosabilă după care s-a răsturnat în șanțul de pe partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului motocicletei care a fost transportat cu ambulanța la C.P.U Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de negativ, și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Diagnosticul conducătorului motocicletei, va fi trimis de urmare, acesta fiind în prezent evaluat medical.
S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.