Buletin de presă, 14 iulie 2024 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 14 iulie 2024 - IPJ Suceava
Nu consumați alcool sau droguri și vă urcați la volan!

La 13.07.2024, în jurul orei 18:20, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei – Compartimentul rutier, a oprit pentru control, pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, autoturismul condus de către un localnic.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosarul de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (1) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
{inAds}

La 14.07.2024, ora 01.40, în timpul activităților desfășurate pentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier a oprit pentru control pe str. Energeticianului din mun. Suceava autoturismul condus de către un bărbat de 36 de ani, din satul Reuseni, com. Udești.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorului auto i s-au prelevat mostre bilologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de: „conducere sub influenţa alcoolului”.


Material lemnos confiscat de către polițiști

În seara de 13.07.2024, lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama, polițiștii au identificat pe direcția de mers Moldovița-Vama o autoutilitară încărcată cu material lemnos, fără a deține aviz de însoțirea mărfii.
Conducătorul auto din com. Slatina, , jud. Suceava, a precizat lucrătorilor de poliție faptul că transportă o cantitate de 3m3, fără a deține documentele legale în acest sens.
S-a procedat la verificarea existenței unui aviz de însoțire în aplicația SUMAL 2.0 CONTROL, nefiind identificat vreun aviz.
Autoutilitara a fost condusă la Depozitul de material lemnos Dragoșa, din cadrul Ocolului Silvic Vama, loc unde s-a procedat la inventarierea materialului lemnos, fiind identificată o cantitate de 3,41m3 fără aviz de însoțire a materialului lemnos.
S-a procedat la sancționarea cu amendă de 2000 lei, a șoferului conform Legii 171/2010 și confiscarea materialului lemnos în valoare de 586 lei, fiind dat în custodie reprezentantului Ocolului Silvic Vama.


Tot la data de 13.07.2024, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, a oprit regulamentar autoutilitara ce transporta material lemnos pe strada Berestei.
Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat din com.Suceviţa, Jud. Suceava, care a prezentat pentru control documentele personale și ale autoutilitarei.
Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv bușteni gater molid și brad, declarând faptul că nu deține aviz de însoțire.
S-au efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitară nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 13.07.2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase.
Astfel, s-a constatat că în autoutilitară se afla cantitatea totală de 5,65 m.c. bușteni gater molid și brad.
Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (1), lit. b) din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 5,65 mc bușteni gater molid și brad, în valoare de 2.689 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.


Eveniment rutier cercetat de către polițiști

La data de 13.07.2024, în jurul orei 06:40, în timp ce o femeie în vârstă de 44 de ani din mun. Suceava jud. Suceava, conducea autoturismul pe DC38A și ajungând la intersecția dirijată prin indicatoare cu DJ209D, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către o femeie în vârstă de 26 de ani, din sat Călinești, com. Șerbăuți, jud. Suceava.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi șoferi ai autoturismelor și a altor doi pasageri.
Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative şi s-a procedat la recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei celor doi.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2), (3), (4) din Codul Penal.
Mai nouă Mai veche