Cei mai buni absolvenți din Suceava s-au înscris la „Ștefan” și „Petru”. Cele două licee cumulează nouă dintre cele mai căutate zece specializări din județ

Cei mai buni absolvenți din Suceava s-au înscris la „Ștefan” și „Petru”. Cele două licee cumulează nouă dintre cele mai căutate zece specializări din județ
Colegiile naționale „Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” din municipiului Suceava au atras cei mai buni absolvenți ai cursurilor gimnaziale din județul Suceava, conform rezultatelor admiterii la liceu publicate pe portalul Ministerului Educației.

Cele două licee cumulează primele nouă specializări ordonate după ultima medie de admitere, dintre care în cazul primelor șapte specializări media este mai mare de 9.00. Abia pe locul al zecelea se află specializarea Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți.

Ficare dintre cele două licee de top din județul Suceava se regăsesc cu câte o specializare în Top 50 specializări din țară după media ultimului elev admis. Astfel, specializarea Matematică-Informatică bilingv engleză de la „Ștefan” se află pe locul 25, iar Matematică-Informatică bilingv engleză de la „Petru” este pe locul 41 pe țară.
{inAds}

Pe de altă parte, în cazul a 56 de specializări din județ cea mai mică medie de admitere a fost mai mică de 5.00.

Cea mai mare medie a unui candidat care nu a fost repartizat a fost 6.70 și aparține unui elev absolvent al Școlii Gimnaziale nr. 10 Suceava care din păcate nu a completat suficiente opțiuni pentru a fi admis la liceu în prima etapă.

În județul Suceava au mai rămas 228 de locuri disponibile în liceele din județ.



Numele liceului Profilul Specializarea Ultima notă
1 Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava Real Matematică-Informatică 9.57
2 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Real Matematică-Informatică 9.5
3 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Real Ştiinţe ale Naturii 9.42
4 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Real Matematică-Informatică 9.05
5 Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava Real Matematică-Informatică 9.05
6 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Real Ştiinţe ale Naturii 9
7 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Umanist Ştiinţe Sociale 9
8 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Real Matematică-Informatică 8.92
9 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Umanist Ştiinţe Sociale 8.8
10 Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți Real Matematică-Informatică 8.8
11 Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava Real Ştiinţe ale Naturii 8.7
12 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Real Ştiinţe ale Naturii 8.62
13 Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava Real Matematică-Informatică 8.57
14 Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți Real Ştiinţe ale Naturii 8.55
15 Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava Umanist Ştiinţe Sociale 8.5
16 Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni Real Matematică-Informatică 8.3
17 Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți Umanist Ştiinţe Sociale 8.27
18 Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Umanist Ştiinţe Sociale 8.17
19 Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți Umanist Filologie 8.07
20 Colegiul Tehnic Rădăuți Real Matematică-Informatică 8.05
Mai nouă Mai veche