Conferința Discurs critic și variație lingvistică, la USV

Conferința Discurs critic și variație lingvistică, la USV
În perioada 18-19 iulie 2024, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, se va desfășura, sub patronajul Şcolii doctorale de Ştiinţe socioumane (domeniul Filologie), în colaborare cu Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Asociaţia de Studii filologice Akademos şi Centrul COACH USV, ediția a XIII-a a Conferinței Discurs critic și variație lingvistică. Şi în acest an, la universitatea suceveană se vor reuni cercetători, cadre didactice și doctoranzi din țară și din străinătate (Italia, Republica Moldova, Coasta de Fildeş), pentru a supune reflecţiei teme diverse, subsumate ştiinţelor umaniste.
{inAds}

Prin tradiţie, conferința se adresează masteranzilor, doctoranzilor şi doctorilor USV, oferind o arie generoasă de abordare, ce le permite participanților să inițieze discuții și dezbateri asupra perspectivelor multiple pe care demersul de cercetare le presupune. Centrată asupra criticii şi teoriilor literare, asupra strategiilor de receptare sau de analiză a textelor (non)literare, precum și asupra constrângerilor cognitive, normative și discursive antrenate de acest proces, conferința vizează explorarea a patru axe tematice, astfel încât tinerii cercetători să poată susține și argumenta rezultatele propriilor investigaţii, dar şi să se poată întîlni cu specialiști din domeniul de studiu pentru care au optat. Evenimentul va include, pe lîngă cele patru comunicări în plen (susţinute de cercetători consacraţi de la Academia Română - Gabriela Haja şi Isabelle Dănilă - şi de reputaţi profesori de la USV- Mircea A. Diaconu şi Daniela Petroşel), o serie de comunicări pe secţiuni, moderate de foşti doctoranzi, ce revin cu bucurie la USV, în calitate de doctori, pentru a le împărtăşi colegilor din experinţa lor de cercetare. Alma Mater Sucevensis poate fi onorată astfel prin contribuţia absolvenţilor ei la crearea şi menţinerea unei reţele de relaţii, ce va facilita avansul cunoaşterii, responsabilitatea actului de cercetare şi transferul rezultatelor spre societate.

Lucrările conferinței se deschid joi, 18 iulie, ora 10:15, în Sala Senatului din corpul A.

Echipa organizatoare, formată din cadre didactice, doctoranzi şi masteranzi, este coordonată de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu şi de prof. univ. dr. Rodica Nagy.
Mai nouă Mai veche