Documentația pentru lotul Roșcani-Suceava din A7 a fost trimisă spre validare Agenției Naționale pentru Achiziții Publice

lotul Roșcani-Suceava din A7
Documentația pentru atribuirea contractului necesar proiectării și execuției Lotului 2 (28,97 km) a fost transmisă în cursul zilei de luni, 15 iulie, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP).

Durata contractului este de 30 de luni, cu șase luni alocate pentru proiectare și 24 pentru execuție.

Proiectul include construcția unui pod, a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, a unui drum de legătură de 5,2 km către Aeroportul Internațional Suceava, precum și a trei noduri rutiere:
  • Un pod de 845,10 m peste Râul Siret și DJ 208 C;
  • Un pasaj de 625,10 m peste CF511;
  • Nodul Roșcani, care va asigura conexiunea cu Lotul 1 (33 km), pentru care documentația a fost transmisă spre validare la ANAP la sfârșitul săptămânii trecute;
  • Nodul rutier Dumbrăveni, la intersecția cu DJ 208 B (Verești - Dumbrăveni);
  • Nodul rutier din apropierea Aeroportului Internațional Suceava, care va asigura conexiunea cu aeroportul și cu DN 29.
{inAds}

De asemenea, contractul prevede construirea a două parcări de scurtă durată și a două spații de servicii, care vor include opt stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Odată cu validarea documentației de atribuire, contractul va fi scos la licitație și se va stabili data limită pentru depunerea ofertelor.

Finanțarea este asigurată prin Programul Transport.
Mai nouă Mai veche