Suceveanul Dorin Goian bifează a treia echipă la care își va desfășura activitatea după încheierea carierei de fotbalist. Dacă anterior Goe a fost manager sau antrenor la cluburile de Liga a III-a Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți, de această dată fostul internațional a mai coborât o treaptă și devine director tehnic al clubului de Liga a IV-a CSM Cetatea 1932 Suceava.
CSM 1932 Cetatea Suceava este o echipă înființată de doi dintre foștii conducători ai Forestei Suceva, Gabriel Clim și Marian Bordeianu.
Din staff vor mai face parte antrenorii Ionuț Plămadă și Andrei Ițco.

{inAds}
Dorin Goian s-a retras din activitatea de fotbalist în vara anului 2016. În ultimii opt ani și-a desfășurat activitatea doar în Liga a III-a. A fost timp de doi ani antrenor al echipei Bucovina Rădăuți și a fost de două ori director tehnic și o dată antrenor la Foresta Suceava, echipă cu care în vara anului trecut a ratat promovarea în Liga a II-a după ce a pierdut barajul cu Ceahlăul Piatra Neamț.