Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări cu privire la un cetățean ucrainean care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Luni, 22 iulie 2024, în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control la ieșirea din România, un cetățean ucrainean, în vârstă de 29 de ani. Tânărul conducea un autoturism, înmatriculat în Ucraina.
{inAds}

La efectuarea controlului de frontieră, cel aflat la volan a prezentat documentele personale și actele autoturismului. Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițistul de frontieră a constatat că dreptul de conducere pe teritoriul României al persoanei aflate la volan a fost suspendat din 11 iulie 2024.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat.