Joi, 11 iulie 2024, la ora 14:28, Marcin W., de 45 de ani, cetățean polonez, a condus motocicleta Suzuki pe DN 17B, din direcția Vatra Dornei spre comuna Crucea, iar când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga nu a adaptat viteza în curbă, a derapat și a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat în șanțul de pe partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului motocicletei care a fost transportat cu ambulanța la Compartimentul de Primire Urgențe a Spitalului Municipal Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
{inAds}
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de negativ, și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.