Ministerul Educației a publicat pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2024.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților (coduri), în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).
În județul Suceava, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 79,1% (locul 12 în ierarhia națională). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 82,43%, iar pentru promoțiile anterioare – 35,93%.
{inAds}

Rata de promovare la nivel national este 76,4%.
Au promovat 3903 candidați, dintr-un total de 4937 candidați prezenți. Dintre aceștia, 3774 candidați provin din promoția curentă, iar 129 candidați din promoțiile anterioare.
619 candidați au obținut medii între 6-6,99, 841 candidați au obținut medii între 7-7,99, 1262 candidați au obținut medii între 8-8,99, iar 1181 candidați au obținut medii între 9-9,99.
1.033 de candidați nu au promovat.
181 de candidați au absentat, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.
La Proba Ea – limba și literatura română scris, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4335 candidați (91,22%), iar 16 candidați au fost notați cu 10.
La Proba Eb – limba și literatura maternă scris, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 29 candidați (100%).
La Proba Ec – Proba obligatorie a profilului, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4180 candidați (87,44%), iar 123 candidați au fost notați cu 10.
La Proba Ed – Proba la alegere a profilului și specializării, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4368 candidați (89,96%), iar 168 candidați au fost notați cu 10.
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 8 iulie, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen și online).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

- 1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- 2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- 3. obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).