160 de metri cubi de lemn confiscat după un control al Gărzii Forestiere la un gater din Cornu Luncii

160 de metri cubi de lemn confiscat dup[ un control al Gărzii Forestiere la un gater din Cornu Luncii
Garda Forestieră Suceava informează că în perioada 9-12 august 2024, împreună cu lucrătorii din cadrul IPJ Suceava, a efectuat un control de specialitate la un operator economic cu punct de lucru situat pe raza comunei Cornu Luncii, județul Suceava. 

Verificările au demarat ca urmare a unei sesizări privind un transport de materiale lemnoase care a intrat în depozitul operatorului economic.

În urma inventarierii materialelor lemnoase identificate în incinta punctului de lucru și a comparării stocurilor faptice cu cele scriptice declarate în SUMAL 2.0, s-a constatat un plus în gestiune care totalizează un volum de 24,9 de metri cubi materiale lemnoase pentru care nu a fost dovedită proveniența legală. 
{inAds}

Față de cele constatate, pentru deținerea de materiale lemnoase fără documente legale de proveniență, echipa de control a dispus sancționarea contravențională a operatorului economic în cauză cu amenzi care totalizează 10.000 de lei și, ca măsură complementară, s-a procedat la confiscarea valorică a cantității de 24,9 de metri cubi materiale lemnoase, cu o valoare totală de 7.583 lei.

Cu ocazia verificărilor, pe un teren limitrof punctului de lucru al operatorului economic, dar și pe un alt teren aparținând domeniului public al Primăriei Cornu Luncii, agenții constatatori au mai identificat un volum de 135,2 de metri cubi materiale lemnoase depozitate sub forma unor resturi de lemn de esență rășinoase, cu o valoare de 41.506 lei. Extinzând verificările și parcurgând procedura privind materialele lemnoase abandonate, întrucât acestea nu au fost revendicate cu documente legale de proveniență în termenul legal stabilit, agenții constatatori au procedat la confiscarea întregului volum de material lemnos menționat și la predarea în custodie către structura silvică competentă.

Garda Forestieră Suceava informează că va continua verificările pentru stabilirea trasabilității materialului lemnos confiscat și atrage din nou atenţia că faptele ilegale din domeniul forestier vor fi drastic pedepsite.
160 de metri cubi de lemn confiscat dup[ un control al Gărzii Forestiere la un gater din Cornu Luncii
160 de metri cubi de lemn confiscat dup[ un control al Gărzii Forestiere la un gater din Cornu Luncii
Mai nouă Mai veche