La data de 25 august 2024, mai mulți credincioși români s-au adunat în fața Capelei Mitropolitane „Sfinții Trei Ierarhi” din Cernăuți pentru a participa la o slujbă religioasă oficiată în aer liber de preotul Cristofor, parohul capelei, după ce locașul de cult a fost sigilat de autorități. La slujbă au participat și câțiva lideri ai comunității românești, care au venit să-și exprime solidaritatea cu membrii comunității religioase.
Preotul Cristofor a predicat timp de zece minute, atât în română, cât și în ucraineană, despre situația dramatică cu care se confruntă comunitatea, relatând cum aceasta a fost lipsită de acces în interiorul criptei. Discursul său a fost unul de încurajare și de apel la unitate.
În timpul slujbei, la fața locului a intervenit poliția, monitorizând desfășurarea evenimentului. Intervenția forțelor de ordine a creat o atmosferă tensionată, dar slujba a continuat fără incidente. Credincioșii au continuat să se roage sub cerul liber.

{inAds}
Istoricul cernăuțean Dragoș Olaru, prezent la slujbă, a comentat evenimentul pe rețelele de socializare.
Istoricul cernăuțean Dragoș Olaru, prezent la slujbă, a comentat evenimentul pe rețelele de socializare.
„Prima slujbă religioasă sub cerul liber de la Cripta Mitropolitană din orașul Cernăuți s-a încheiat cu vizita organelor de forță. 25.08.2024”, a spus istoricul Dragoș Olaru, citat de publicația de limbă română BucPress
Situația este tensionată și pe fundalul unor dispute mai largi între autoritățile ucrainene și Biserica Ortodoxă Română (BOR). La începutul acestui an, BOR a luat decizia istorică de a înființa Biserica Ortodoxă Română din Ucraina, structură subordonată canonic Patriarhiei Române. Această inițiativă a stârnit critici atât din partea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei, cât și din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subordonată Patriarhiei Moscovei.
În ciuda opoziției din partea autorităților ucrainene, care au propus integrarea comunității românești în structura Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, românii din nordul Bucovinei își păstrează neclintită credința și identitatea națională. Evenimentele recente au demonstrat încă o dată rezistența lor spirituală și culturală, în fața unor provocări care amenință să le submineze drepturile fundamentale.
Pentru comunitatea românească din Cernăuți, Capela Mitropolitană rămâne nu doar un loc de rugăciune, ci și un simbol al identității lor istorice și culturale, un simbol pentru care sunt hotărâți să lupte în continuare.