Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni și Șoimii Gura Humorului și-au aflat adversarii din noua ediție a campionatului Ligii 3. FRF a anunțat componența seriilor

Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni și Șoimii Gura Humorului și-au aflat adversarii din noua ediție a campionatului Ligii 3. Componența seriiilor a fost anunțată de FRF
Federația Română de Fotbal a anunțat componența celor zece serii din noua ediția a campionatului Ligii a III-a. Anunțul a fost făcut cu doar două săptămâni înainte de startul competiției, programat la data de 31 august. 

Comitetul de Urgență al FRF, compus din Răzvan Burleanu, preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, prim-vicepreşedinte FRF, și Octavian Goga, vicepreşedinte FRF, a aprobat, la 14 august, componenţa „celor 10 serii ale Ligii 3 împreună cu numerotarea acestora, urmare a împărţirii geografice a echipelor”, după cum se specifică în referatul semnat de Felix Grigore, directorul Departamentului competiții al FRF.

Campionatul începe la 31 august, iar play-off-ul și play-out-ul din L3 sunt programate pentru 22 martie 2025. Barajele semifinale se vor juca pe 21/24 mai 2025, iar barajele finale pe 31 mai / 02 iunie 2025.
{inAds}

Cele trei echipe din județul Suceava - Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni și Șoimii Gura Humorului - vor evolua în Seria 1, alături de alte șapte cluburi din județele Iași, Neamț, Bacău și Vaslui.

SERIA 1
Şoimii Gura Humorului
USV Iaşi
Ceahlăul Piatra Neamţ II
Bucovina Rădăuţi
FC Bacău
CSM Bacău
Ştiinţa Miroslava
Şomuz Fălticeni
CSM Vaslui
Rapid Brodoc

SERIA 2
CSM Adjud
Unirea Braniştea
Sporting Lieşti
Râmnicu Sărat
Dacia Unirea Brăila
Viitorul Oneşti
Sepsi II
KSE Târgu Secuiesc
Aerostar
Voinţa Limpeziş

SERIA 3
CS Medgidia
CSM Feteşti
Dunărea Călăraşi
Popeşti-Leordeni
Agricola Borcea
Recolta Gheorghe Doja
Gloria Băneasa
Axiopolis Cernavodă
Înainte Modelu
Progresul Fundulea

SERIA 4
CSM Alexandria
Progresul Spartac
CS Dinamo Bucureşti
Vediţa Coloneşti
Cetatea Turnu Măgurele
Dunărea Giurgiu
Clinceni
Sporting Roşiori
Oltul Curtişoara
Petrolul Potcoava

SERIA 5
Petrolul II
Sport Team
Urban Titu
FC Dinamo Bucureşti
Ştefăneştii de Jos
CS Tunari
Blejoi
Pucioasa
Flacăra Moreni
Păuleşti

SERIA 6
CSO Băicoi
Gheorgheni - VSK Gyergyó
Olimpic Zărneşti
Olimpic Cetate Râşnov
Kids Tâmpa Braşov
Odorheiu Secuiesc
Plopeni
Tricolorul Breaza
SR Municipal Braşov
Ciucaş Tărlungeni

SERIA 7
Codlea
CIL Blaj
Unirea Dej
Gloria Bistriţa
ACS Mediaş
Universitar din Alba Iulia
Unirea Alba Iulia
ACS Tg. Mureş
Metalurgistul Cugir
Avântul Reghin

SERIA 8
Speed Academy
Vulturii Fărcăşeşti
Sparta Râmnicu Vâlcea
ACSO Filiaşi
SCM Râmnicu Vâlcea
Viitorul Dăeşti
Unirea Bascov
Aro Muscelul C-Lung Muscel
Gilortul Târgu Cărbuneşti
Jiul Petroşani

SERIA 9
Minerul Lupeni
Timişul Şag
Viitorul Arad
Ghiroda şi Giarmata Vii
SSU Politehnica Timişoara
Peciu Nou
Progresul Pecica
Lotus Băile Felix
Avântul Periam
Gloria Lunca-Teuz Cermei

SERIA 10
Diosig Bihardiószeg
Vulturul Mintiu Gherlii
SCM Zalău
Sighetu Marmaţiei
Olimpia Satu Mare
Crişul Sântandrei
Minaur Baia Mare
Sănătatea Servicii Publice
Olimpia MCMXXI Satu Mare
Academia de Fotbal Viitorul Cluj
Mai nouă Mai veche