Mișmașuri cu avize false descoperite la un gater din Cârlibaba. Amenzi, lemn confiscat și suspendare de 30 de zile în Sumal

Mișmașuri cu avize false descoperite la un gater din Cârlibaba. Amenzi, lemn confiscat și suspendare de 30 de zile în Sumal
Garda Forestieră Suceava informează că în cadrul unui control privind avizele de însoțire emise de un operator economic din comuna Cârlibaba, județul Suceava, s-a constatat că acesta simulase mai multe transporturi de material lemnos pentru a descărca partizi din care nu s-a recoltat tot lemnul pus în valoare.

În acest sens, au fost realizate fotografii neconforme ale transporturilor, din acestea nefiind posibilă distingerea întregii încărcături și nici numărul de înmatriculare, precum și fotografii ale unui alt bord de autovehicul. Totodată, s-a constatat că unul dintre transporturi a fost efectuat fără a avea pornit receptorul GPS.

În urma constatărilor, amenzile aplicate operatorului economic au avut o valoare totală de 21.000 lei.
{inAds}

Complementar, a fost confiscată valoric o cantitate de peste 51 de metri cubi lemn rotund rășinoase, cu o valoare de 16.215 lei.

Din cauza încălcării repetate a regulilor de utilizare a sistemului informatic SUMAL, Garda Forestieră Suceava va propune suspendarea drepturilor de acces în sistem a operatorului economic pentru o perioadă de 30 de zile, ceea ce va însemna imposibilitatea de a primi sau emite avize de însoțire a materialului lemnos și de a efectua transporturi de material lemnos în această perioadă.
Mai nouă Mai veche