Mănăstirea Voroneţ din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, a găzduit vineri, 2 august 2024, un curs de resuscitare cardio-respiratorie. Acesta a avut loc în cadrul Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, iar organizatorii principali au fost Mănăstirea Voroneţ, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași şi Colegiul Medicilor din Bucureşti.
Monahiile din mai multe mănăstiri UNESCO ale judeţului Suceava, dar şi din alte aşezări monahale bucovinene, alături de personalul auxiliar al Mănăstirii Voroneţ, au participat vineri, 2 august 2024 la Cursul de resuscitare cardio-respiratorie de bază pentru copil şi adult şi defibrilarea automată externă. Acesta a avut loc la Mănăstirea Voroneţ, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Iniţiativa a aparţinut stavroforei Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneţ, şi a făcut parte din seria evenimentelor din cadrul Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Organizatorii întâlnirii au fost Mănăstirea Voroneţ, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași şi Colegiul Medicilor din Bucureşti. Cursul a fost susţinut de către profesor universitar doctor Diana Cimpoeșu, medic-şef UPU SMURD - Iași, coordonator SMURD pe regiunea Nord-Est, care a menţionat că în cazul unui stop cardiac al unei persoane, cei din jur pot salva viaţa până la sosirea unui echipaj medical.
{inAds}
În cadrul acestui curs, ce a avut mai întâi o expunere PowerPoint, s-a prezentat așezarea în poziție de siguranță a pacientului, tehnica de resuscitare cardio-respiratorie în cazul în care pacientul nu prezintă respirație și puls și nu numai. Accesoriile de prim ajutor au fost puse la dispoziţia cursanţilor atât de echipa SMURD Iaşi, cât şi de Sectorul de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Cursul de prim ajutor a fost organizat datorită întâlnirii stavroforei Gabriela Platon cu doctor Adriana Mihălaș, secretar general al Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din București, medic primar medicină de familie, originară din Gura Humorului, care a donat Mănăstirii Voroneţ un defibrilator.
Protosinghelul Alexandru Moroșan, directorul Departamentului farmaceutic „Arimateea” din cadrul Sectorului de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a remarcat cât de importantă este parcurgerea unui curs de resuscitare şi a venit cu un exemplu în faţa auditoriului.
Medicul Adriana Mihalaş a expus la finalul întâlnirii tema „Despre post”, ce a fost urmărită cu interes de cei prezenţi.
Participanţii au considerat utile cursurile de prim ajutor, întrucât se pot întâlni în diverse situații cu oameni cărora li se poate face rău.
Întâlnirea s-a încheiat cu discuţii legate de viitoare colaborări şi parteneriate dintre Mănăstirea Voroneţ, prin Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași şi Colegiul Medicilor din Bucureşti.
Participanţii au primit câte un certificat de absolvire al Cursului de resuscitare cardio-respiratorie de bază pentru copil şi adult şi defibrilarea automată externă.
Constantin Ciofu