Amenzi mari și lemn confiscat după controale ale Gărzii Forestiere la Mălini și Sucevița

Amenzi mari și lemn confiscat după controale ale Gărzii Forestiere la Mălini și Sucevița
Garda Forestieră Suceava informează că în ultima săptămână a lunii august 2024 a efectuat o serie de controale la operatorii economici care debitează material lemnos, toate fiind finalizate cu amenzi și confiscări de material lemnos.

În cadrul controalelor s-a constatat că era mai mult lemn în stoc decât se putea justifica cu documente de proveniență. Controalele au fost efectuate împreună cu organele de poliție. Bilanțul total al sancțiunilor aplicate în cadrul celor șase controale a fost de 127 metri cubi lemn confiscat cu o valoare de 23.950 de lei și amenzi aplicate în valoare de 40.000 lei.

În cazul uneia dintre firmele controlate, pe raza comunei Mălini, a fost sesizat că unul din avizele cu care primise un transport de material lemnos era neconform. Într-adevăr, la plecare transportul era compus din camion și remorcă, iar în aplicația SUMAL 2.0 comanda „Start transport” a fost aplicată numai avizului de pe camion. În acest sens, s-a considerat că transportul lemnului din remorcă s-a făcut ilegal. Deoarece firma în cauză a recepționat materialul lemnos în situația în care avizul nu era valabil, s-au confiscat valoric 21 de metri cubi lemn de celuloză plop cu valoarea de 4.380 lei și s-a aplicat o amendă de 5.000 de lei.
{inAds}

Cele mai mari volume de material lemnos identificate în plus în depozitele controlate au fost de 33 și 34 metri cubi, confiscarea acestora fiind o pagubă semnificativă pentru contravenienți.

Pe raza comunei Sucevița a fost verificat și un transport de material lemnos efectuat de o firmă din Marginea. Deși avizul de însoțire era emis pentru 11 metri cubi, în camion s-au inventariat 19 metri cubi lemn. Volumul găsit în plus, respectiv 7,9 metri cubi a fost confiscat fizic și a fost dat în custodie Ocolului Silvic Marginea. Suplimentar confiscării materialului lemnos, operatorul economic care efectua transportul a fost amendat cu 5.000 de lei.

Legea stabilește condiții foarte precise pentru transportul materialului lemnos, astfel încât să poată fi stabilită transparent, în orice moment, starea legală a transportului. Abaterile de la prevederile legale pot fi constatate atât în flagrant, cât și ulterior finalizării transporturilor. Garda Forestieră Suceava face precizarea că recepționarea de material lemnos fără documente de însoțire sau cu documente neconforme se poate identifica și sancționa și la mult timp după săvârșirea faptelor.
Mai nouă Mai veche