Bătăi și scandaluri oprite de polițiști, în Burdujeni, Șcheia, Pâraie, Breaza și Vama

Bătăi și scandaluri oprite de polițiști, în Burdujeni, Șcheia, Pâraie, Breaza și Vama
Bătaie între vecini, la Șcheia

La data de 15 septembrie 2024, la ora 15:20, lucrătorii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Şcheia au fost sesizați prin 112 despre faptul că Vasile R. a fost lovit de un vecin.
Din primele verificări s-a constatat că în jurul orei 15.10, bărbatul se deplasa pe strada Fierăriei, spre domiciliu, iar în dreptul imobilului lui Vladimir Cătălin F. acesta a ieșit din imobil și l-a acuzat pe bărbat că ai lui câini îi tot răstoarnă tomberoanele. În urma contrazicerilor dintre cei doi, Vladimir Cătălin F. l-a lovit cu palma în zona obrazului stâng pe Vasile R.
A intervenit Floarea F., nevasta agresorului și l-a luat pe acesta în curtea imobilului, după care reclamantul s-a deplasat la domiciliul său.
Reclamantul nu a suferit leziuni fizice vizibile, motiv pentru care nu a solicitat intervenția unui echipaj medical.
Victimei i-a fost adus la cunoștință dreptul de a solicita ordin de protecție provizoriu față de agresor, însă acestea a refuzat, drept pentru care i s-a pus la dispoziție formularul de cerere prevăzut la anexa 2. din Legea nr. 26/2024 pentru emiterea unui ordin de protecție.
Persoana vătămată a precizat faptul că formulează plângere penală față de agresor sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.
{inAds}

Scandal între rude, la Pâraie

La data de 15 septembrie 2024, la ora 16:33, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini au fost sesizați prin 112 cu privire la un scandal în satul Pâraie, comuna Mălini, județul Suceava.
Din primele verificări, în jurul orelor 16:20, Vasilică Petrică B. se afla la domiciliul său din Pâraie, unde consuma băuturi alcoolice, iar la un moment dat în curtea acestuia a intrat fără drept vărul său Elvis Petrică B., care pe fondul consumului excesiv de alcool a început să provoace scandal, după care a început să-l lovească, provocându-i leziuni care nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipiului Fălticeni.
A fost completat formularul de evaluare a riscului rezultând faptul că în cauză nu există risc iminent și nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, iar victima s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „violență în familie” și „violare de domiciliu”.


Femeie bătută de soțul aflat în stare de ebrietate, la Breaza

La data de 15 septembrie 2024, ora 17:52, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o femeie din comuna Breaza a fost agresată de soțul aflat sub influența băuturilor aloolice.
Din primele verificări s-a constatat că în jurul orei 17:40 bărbatul fiind în stare de ebrietate a provocat scandal la domiciliul din Breaza, a agresat-o fizic și verbal pe soția lui, fără a-i provoca leziuni vizibile.
Victimei i s-a aplicat formularul de evaluare a riscului, reieșind faptul că există risc iminent, însă aceasta s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru instanța de judecată.
Cu ocazia audierii, persoana vătămată a formulat plângere prealabilă împotriva soțului său, pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest din dotare, rezultând o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.


Bătut de cumnatul cu care a stat la băut, la Vama

La data de 15 septembrie 2024, la ora 22:15, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Vama au fost sesizați de Ștefan B., din comuna Vama, județul Suceava, cu privire la faptul că a fost agresat de către cumnatul său, în timp ce se afla la domiciliu.
Apelantul a fost identificat la domiciliu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, constatându-se că prezintă leziuni la nivelul feței. Din discuțiile purtate cu acesta a rezultat faptul că anterior a consumat băuturi alcoolice la domiciliu împreună cu cumnatul său Nicu H. și între ei a avut loc o discuție contradictorie, după care cumnatul său l-a lovit cu pumnul în zona feței, motiv pentru care a apelat 112 solicitând intervenția poliției și a ambulanței.
La fața locului s-a prezentat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, iar bărbatul a fost consultat, stabilidu-se că prezintă „traumatism cranio facial”, fiind transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate și efectuarea unui consult medical amănunțit.
În timpul intervenției, la domiciliul apelantului a venit cumnatul său și acesta fiind sub influența băuturilor alcoolice. În prezența lucrătorilor de poliție i-a adresat victimei expresii vulgare și jignitoare, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei.
Reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul că se poate prezenta la un cabinet de medicină legală în vederea eliberării unui certificat medico-legal.
A fost întocmit formular de evaluare a riscului, constatându-se că nu sunt întrunite elementele necesare emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
A fost înregistrat dosar penal, urmând a fi efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.


Bărbat din Burdujeni Sat amenințat de un vecin

La 15 septembrie 2024, ora 19:44 lucrătorii Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizati prin 112, de către Mihai S., din cartierul Burdujeni Sat al municipiului Suceava, despre faptul faptul că este amenințat cu acte de violență de o persoană.
Un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni s-a deplasat la fața locului, unde a fost identificat apelantul care a relatat verbal faptul că după ce a făcut câteva cumpărături de la un magazin din apropierea imobilului acestuia de pe strada 22 Decembrie, pe trotuar, a fost amenințat de Marin C. cu faptul că îl va agresa, motiv pentru care acesta a sunat la 112. Acesta a mai menționat faptul că aceste amenințări i-au fost adresate și cu alte ocazii.
Victimei i s-a adus la cunoștință dreptul de a solicita un ordin de protecție provizoriu față de agresor, însă aceasta a refuzat, drept pentru care i s-a pus la dispoziție formularul de cerere prevăzut de anexa nr. 2 din Legea nr 26/2024 pentru emiterea unui ordin de protecție.
A fost întocmit proces-verbal de constatare sub aspectul infracțiunii de amenințare.


Scandal într-un apartament din Burdujeni provocat de un bărbat beat

La data de 15 septembrie 2024, la orele 20:24, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un bărbat este beat și face scandal într-un apartament din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.
În apartament a fost identificată apelanta care a declarat verbal că a fost contactată telefonic de către tatăl ei care era sub influenţa băuturilor alcoolice şi care i-a comunicat că s-a certat cu mama sa.
Urmare a acestui apel telefonic, tânăra s-a deplasat la apartamentul unde locuiesc părinţii ei şi a constatat faptul că tatăl ei, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, face scandal în imobil, motiv pentru care a apelat 112.
De asemenea în imobil a fost identificată soția bărbatului care a declarat verbal că în cursul serii, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cei doi au avut un schimb de replici mai aprins, iar bărbatul a ameninţat-o că va da foc la casă, după care i-a luat telefonul mobil şi l-a aruncat în perete după care l-a rupt în mai multe bucăţi.
Femeia a declarat că nu a fost lovită de către soţul ei în cadrul acestui conflict, ci doar a împins-o când a ieşit din casă.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului pentru femeie față de soţul ei, ocazie cu care s-a constatat, în urma răspunsurilor oferite, că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, însă aceasta s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu de către organele de poliţie, fiindu-i înmânată o cerere pentru emiterea unui ordin de protecție de către instanţa de judecată.
Femeia a formulat o plângere scrisă faţă de soţul ei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințarea” şi „distrugere”.
Mai nouă Mai veche