Două persoane reținute după o bătaie în fața unui magazin, la Pătrăuți

Două persoane reținute după o bătaie, la Pătrăuți
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați, la 2 septembrie 2024, în jurul orei 22:00, despre faptul că Nelu Marian Ș., de 37 de ani, din satul Pătrăuți, a fost agresat fizic de două persoane, în zona unui magazin din localitate.

Din primele verificări s-a constatat că bărbatul se deplasa pe jos împreună cu cumnatul său Daniel Vasile B., de 28 de ani, iar în zona intersecției din apropierea magazinului „La Cuță” s-au întâlnit cu doi localnici, cu care avuseseră anterior o altercație în cursul zilei. Cei doi agresori, aflați sub influența băuturilor alcoolice, l-au atacat pe reclamant, cei patru lovindu-se reciproc.

La 9 septembrie au fost continuate cercetările și a fost administrat probatoriul în baza căruia s-a dispus continuarea urmăririi penale față de reclamantul Nelu Marian Ș., pentru săvârşirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice” și cumnatul său Daniel Vasile B. pentru săvârşirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.
{inAds}

De asemenea, agresorul Vasile Sorin R. este cercetat pentru săvârşirea a două infracțiuni de „lovirea sau alte violențe” și o infracțiune de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, iar Doru Emanuel S. pentru săvârşirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”, „distrugere” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Cei patru au fost audiați în calitate de suspecți, iar s-a luat măsura reținerii față de Vasile Sorin R. și Doru Emanuel S. pentru o perioadă de 24 ore, aceștia fiind încarcerați în arestul IPJ Bistrița Năsăud.

Totodată, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de toți inculpații, urmând a fi prezentați procurorului de caz pentru dispunerea față de cei doi agresori a măsurii controlului judiciar începând cu data de 10 septembrie pentru 60 de zile.
Mai nouă Mai veche