După încheierea primei săptămâni din anul școlar 2024/2025, rezultatele arată un mediu școlar civilizat și un climat optim pentru dezvoltarea elevilor în siguranță. ZERO incidente sesizate în mediul școlar sau zona adiacentă, lipsa evenimentelor rutiere cu implicarea elevilor sunt rezultatele unui efort conjugat comun al instituțiilor Minsiterului Afacerilor Interne din județul Suceava. În plus au fost verificate toate cele 170 de mijloace de transport pentru elevi și au fost deja derulate prin structurile poliției de proximitate, ordine publică, poliție rutieră, siguranță școlară și prevenirea criminalității peste 50 de activități de informare și responsabilizare a elevilor, participând cca 1500 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani.
De asemenea, în prima săptămână din noul an școlar, polițiștii au efectuat instructaje cu reprezentanții a peste 80 de unități economice cu profil alimentar din proximitatea unităților de învățământ cu privire la interdicția comercializării de alcool și tutun către elevi.
Siguranţa copiilor constituie o prioritate pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne. În perioada 9 – 13 septembrie 2024, reprezentanții tuturor structurilor teritoriale din județul Suceava au desfășurat acțiuni pe linia siguranţei şcolare, atât în proximitatea, cât și în unităţile de învăţământ preuniversitar.

{inAds}
La data de 9 septembrie 2024, aceștia au participat la festivitățile de deschidere a noului an școlar, acest moment reprezentând un prim pas în consolidarea parteneriatului pentru siguranță dintre copii, părinți, cadre didactice și reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice, peste 800 de poliţişti și jandarmi au acţionat în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii şi plecării, la şi de la cursuri, a elevilor, dar și pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ.
Totodată, pentru conştientizarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi consecinţelor în ceea ce priveşte consumul şi traficul ilicit de droguri/substanţe interzise, au fost derulate activităţi pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenţie în diferite situaţii, fiind controlate toate unităţile de învăţământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază, în conformitate cu prevederile legale.
Au fost organizate şi desfăşurate activităţi pentru verificarea respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către pietoni şi conducătorii autovehiculelor în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi pentru verificarea conducătorilor auto care asigură transportul şcolar.
Prima săptămână a noului an școlar a adus o intensificare a patrulelor de ordine publică, atât patrule independente ale poliției sucevene, cât și patrule mixte polițist-jandarm, prioritatea fiind siguranța elevilor pe traseele de afluire și defluire.
Independent, echipajele de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava vor acționa zilnic în zonele adiacente instituțiilor de învățământ, atât pentru prevenirea faptelor antisociale, cât și pentru a fi în măsură să reacționeze cu operativitate dacă situația o va impune.
În acest an școlar, specialiștii Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava vor continua acțiunile de îndrumare și control în instituțiile de învățământ, astfel încât eventualele nereguli constatate să fie eliminate. De asemenea, se vor organiza și exerciții care au ca scop formarea unui comportament preventiv specific tipurilor de risc. Pe timpul acestora, va fi exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur. Pentru un plus de siguranță, elevilor le este recomandat să participe la exercițiile de evacuare, deoarece acestea sunt esențiale pentru a fi pregătiți în cazul unui incident real.
Încă din prima zi de școală, au început acțiunile de informare preventivă în licee, școli și grădinițe. În acest an şcolar, la nivel naţional se desfăşoară Campania pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar,, Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” prin care se doreşte conştientizarea părinţilor, a copiilor, a cadrelor didactice, dar şi la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranţă în mediul şcolar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile, a infracţionalităţii şi a traficului de droguri.
În prima săptămână a noului an școlar, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava au demarat programele preventive în unitățile de învățământ din județ, adaptate pentru fiecare categorie de vârstă, de la clasa pregătitoare și pană la clasa a XII-a.
Și reprezentanții Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava vor desfășura pe parcursul anului școlar 2024-2025, activități preventive, de informare, responsabilizare și conștientizare privind pericolele traficului de persoane.
Pentru identificarea şi implementarea celor mai bune soluţii, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi şi cadrele didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar și în scopul creşterii gradului de siguranţă în mediul şcolar, poliţiştii, jandarmii și pompierii vor continua derularea acţiunilor şi activităţilor specifice pe tot parcursul anului şcolar 2024 - 2025.