Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, vineri, în Suceava, Rădăuți și Fălticeni

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, vineri, în Suceava, Rădăuți și Fălticeni
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava organizează vineri, 11 octombrie 2024, Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” prin Unitatea de Analiză și Gestiune Previzională la Solicitarea Pieței Muncii.

În Suceava bursa va începe la ora 10:00, în Corpul E al Universității „Ștefan cel Mare”, iar evenimentul va începe la aceeași dată, de la ora 9:00, la Casa Germană din Rădăuți și la Punctul de Lucru din Fălticeni.

În spațiul bursei, alături de angajatorii interesați în recrutare de personal, vor fi prezente standuri de suport pentru persoanele cu diferite vulnerabilități de inserție pe piața muncii: tineri NEETs (în colaborare cu Institutul Bucovina), persoane cu dizabilități, etnici romi, refugiați din Ucraina (în colaborare cu Fundația World Vision). De asemenea, va fi standul de înscriere la cursuri de calificare gratuite pentru persoanele fără venituri, precum și standuri informative referitoare la: ocupare în străinătate prin rețeua EURES, mecanismul de subvenționare în economia socială, subvenții pentru angajatori prin ucenicia la locul de muncă și standul de suport acordat beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice.
{inAds}  

Înscrierile angajatorilor la bursă au început deja, oferta bursei trecând de 250 locuri vacante pe diferite niveluri de studii și calificări, dintre care 199 pentru studii medii, calificați sau necalificați și 51 pentru candidați cu studii superioare. Revenim, în timp util, cu detaliile referitoare la numărul angajatorilor și structura ofertei pentru bursa din acest an.

Înregistrarea participării angajatorilor la bursă se poate face până joi, 10 octombrie 2024, la ora 14:00, iar detaliile de înscriere sunt prezentate pe site-ul anofm.ro/suceava sau se pot obține la telefon 0230 523 279, 0786 290 204.
Mai nouă Mai veche