Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, contestaţia depusă privind candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale. Curtea a intrat, sâmbătă, în şedinţă pentru a analiza cele şapte contestaţii depuse la candidaturile pentru alegerea preşedintelui României. Ulterior, CCR a anunţat oficial respingerea candidaturii.
Curtea Constituţională a anunţat într-un comunicat oficial că, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, a admis contestaţiile formulate de doamna Amalia Bellantoni şi domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024.
Diana Şoşoacă a aflat despre respingerea candidaturii sale în timp ce se afla într-o transmisiune live alături de europarlamentarul Luis Lazarus, pe pagina acestuia, de la un jurnalist care a sunat-o.
Ea a declarat că este inacceptabil aşa ceva şi că nu a fost informată.
CCR a primit două contestaţii pe numele Dianei Iovanovici-Şoşoacă. O contestaţie este semnată de Bellantoni Amalia, iar cea de-a doua, de Ursa Mihai Gheorghe.
Curtea Constituţională a României anunţă, sâmbătă, că s-au depus 7 contestaţii care vizează candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Şoşoacă, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban. O persoană a contestat respingerea candidaturii lui Miron Cozma la prezidenţiale, aceeaşi persoană contestând candidatura lui Kelemen Hunor, liderul UDMR.