Elevi chiulangii prinși la băut în timpul orelor, în crâșme din Fălticeni și Broșteni. Doi erau înarmați cu arme albe

Elevi chiulangii prinși la băut în timpul orelor, în crâșme din Fălticeni și Broșteni. Doi erau înarmați cu arme albe
În perioada 30 septembrie - 3 octombrie 2024 polițiștii Biroului Siguranță Școlară – IPJ Suceava, cu sprijinul celor din cadrul Poliției orașului Broșteni și ai Poliției municipiului Fălticeni, au acționat pentru prevenirea delicvenței juvenile, absenteismului, portului fără drept de obiecte periculoase respectiv pentru prevenirea consumului de alcool/substanțe interzise în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ.

Polițiștii au efectuat 49 de controale corporale sau asupra ghiozdanelor și bagajelor elevilor, fiind constatate două infracțiuni de port fără drept de obiecte periculoase, fapte prevăzute și pedepsite de art.372 alin.3 Cod penal.

Totodată, au fost organizate 13 activități preventive de informare, desfășurate la nivelul unităților școlare în cadrul orelor de curs.
{inAds}

Au fost efectuate nouă controale la agenți economici din proximitatea unităților școlare, fiind realizate instruiri cu privire la interzicerea vânzării băuturilor alcoolice/energizante/produselor din tutun minorilor.

Au fost depistați și legitimați 104 elevi în localuri publice și s-au aplicat două sancțiuni contravențioanle la Legea 61/1991, din care una unui elev minor pentru consum de băuturi alcoolice și una personalului unui local pentru vânzare de băuturi alcoolice către minori.


De asemenea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Rutier și ai Biroului Protecția Animalelor au desfășurat, în zilele de 30 septembrie 2024 și 2 octombrie 2024 activități preventive pe linia prevenirii violenței, a regulilor de circulație rutieră și a comportamentului față de animale, în cadrul Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” și a Proiectului „Prietenoși și respectuoși, toleranți și inimoși” cu copiii Grădiniței cu Program Prelungit „Gulliver” Suceava și Grădiniței cu Program Prelungit „ABC” Suceava, beneficiari fiind peste 400 de preșcolari și cadre didactice

În cadrul activităților copiilor le-au fost prezentate demonstrații de dresaj canin cu câinii BIC și DUKA.

Având în vedere pericolul reprezentat de faptele de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, recomandăm părinților următoarele:
  • să verifice ce obiecte achiziționează copiii/tinerii din mediul online, având în vedere că unele dintre acestea, deși sunt promovate în diverse jocuri/filme pot face parte din categoria obiectelor periculoase( cuțițe CS Karambit, cuțite Butterfly, arme airsoft etc) și prin folosirea lor pot pune în pericol integritatea corporală/viața atât a posesorului(prin manevrarea defectuoasă) cât și a celor împotriva căruia se acționează( prin producerea de leziuni/plăgi);
  • să verifice obiectele pe care copiii/tinerii le poartă asupra lor sau în ghiozdane atunci când merg la școală, având în vedere riscurile la care se supun prin portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
  • să discute cu copiii/tinerii cu privire la eventualele divergențe pe care le au la școală cu colegii și să lucreze cu aceștia și cu cadrele didactice pentru găsirea unor soluții non-violente de rezolvare;
  • să nu acrediteze sub nici o formă ideea că obiectele periculoase pot fi purtate pentru a se apăra de eventuale atacuri ale unor persoane pe stradă, școală etc;

Sfaturi pentru elevi:
  • Nu purta asupra ta sau în ghiozdan obiecte din categoria celor periculoase și nu le introduce sub nici o formă, în incinta unităților de învățământ, pentru că, în situația în care ești identificat, riști pedeapsa cu amendă penală sau închisoare;
  • Prin folosirea unui obiect periculos îți poți periclita integritatea corporală/ viața sau poți periclita integritatea corporală/viața colegilor;
  • Conflictele pot fi rezolvate amiabil, fără a face apel la violență sau prin folosirea unor obiecte periculoase;
  • Sesizează un cadru didactic/ un adult când observi un coleg că are asupra lui obiecte din categoria celor periculoase;

Cadrele didactice, atunci când iau la cunoștințădespre faptul că un elev a introdus în unitatea de învățământ un obiect periculos, trebuie să sesizeze de urgență poliția (prin intermediul SNUAU 112 sau prin sesizare directă la subunitatea de poliție/ polițistul în responsabilitatea căruia se află unitatea de învățământ).
Elevi chiulangii prinși la băut în timpul orelor, în crâșme din Fălticeni și Broșteni. Doi erau înarmați cu arme albe
Elevi chiulangii prinși la băut în timpul orelor, în crâșme din Fălticeni și Broșteni. Doi erau înarmați cu arme albe
Elevi chiulangii prinși la băut în timpul orelor, în crâșme din Fălticeni și Broșteni. Doi erau înarmați cu arme albe
Elevi chiulangii prinși la băut în timpul orelor, în crâșme din Fălticeni și Broșteni. Doi erau înarmați cu arme albe
Elevi chiulangii prinși la băut în timpul orelor, în crâșme din Fălticeni și Broșteni. Doi erau înarmați cu arme albe
Elevi chiulangii prinși la băut în timpul orelor, în crâșme din Fălticeni și Broșteni. Doi erau înarmați cu arme albe
Mai nouă Mai veche