Ziua alimentației, eveniment la USV

Ziua alimentației, eveniment la USV
Miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 10:00, în Auditoriumul „Joseph Schimdt”, Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Suceava și Asociația „Gustă din Bucovina”, a organizat Ziua Mondială a Alimentației 2024. De asemenea, în intervalul 10:00-17:00, producătorii din Asociația „Gustă din Bucovina” au organizat, în zona situată între căminele C1 și C2, o expoziție cu vânzare de produse.

Asociația „Gustă din Bucovina” este o organizație neguvernamentală, formată din fermieri și procesatori de nivel mic spre mediu, care reunește 55 de membri din județul Suceava, verificați de către Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava. Scopul asociației este de a sprijini dezvoltarea producătorilor locali prin promovare, obținerea de certificări produse, obținerea de fonduri nerambursabile, prezența produselor locale în magazine și, în viitor, în propria locație. Alături de partenerii de la DAJ, asociația dorește să identifice noi fermieri sau să ofere consiliere sprijine persoanelor care își propun să devină fermieri.
{inAds}

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a instituit Ziua Mondială a Alimentației în anul 1979, în cadrul celei de-a XX-a Conferințe Generale. Data de 16 octombrie marchează aniversarea fondării FAO și atrage atenția asupra faptului că, la nivel mondial, milioane de oameni nu își pot permite o dietă sănătoasă și nici nu au acces la mâncare cu adevărat nutritivă. Potrivit statisticilor privind foametea în lume, 785 de milioane de oameni nu au suficientă hrană pentru a susține un stil de viață sănătos. Alimentația precară cauzează 45% dintre decesele copiilor cu vârsta sub cinci ani din țările aflate în curs de dezvoltare. Astfel, peste trei milioane de copii mor anual pentru că nu au acces la o alimentație nutritivă.

Începând cu anul 1981, FAO a selectat anual o temă specifică pentru Ziua Mondială a Alimentației. În acest an, tema este „O alimentație sigură astăzi, pentru un viitor sănătos”.
Mai nouă Mai veche