La 11 noiembrie 2024, la ora 07:46, autoritățile au fost sesizate prin 112 despre faptul că un bărbat se află în stare de inconștiență în dreptul porții de acces a locuinței sale din orașul Salcea.
În dreptul porții imobilului de pe strada Calea Sucevei din orașul Salcea a fost identificat cadavrul unui bărbat care locuia singur, fiind cunoscut cu afecțiuni psihice.
Bărbatul se afla întins pe spate, cu un prelungitor în zona pieptului și cu două fire de electricitate legate de ambele mâini, fire care erau conectate la prelungitor. Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a constatat că victima a desfășurat activități premergătoare, respectiv a desfăcut cele două fire ale prelungitorului, găsindu-se resturi din cablu în locuința acestuia, iar ulterior a cuplat un alt prelungitor la curent electric într-una din prizele locuinței, după care l-a extins până la locul în care a fost găsit decedat. În locul în care a fost găsit cadavrul, persoana în cauză și-a legat cele două fire electrice în jurul mâinilor și mai apoi le-a cuplat la prelungitorul ce era conectat la curent electric.
{inAds}
În locuința nu au fost constatate urme de răvășire, fiind doar dezordine, iar în urma discuțiilor purtate cu familia, aceștia au declarat că bărbatul nu deținea sume de bani în locuință, acesta având o pensie mică și nu avea prieteni care să-l viziteze, suferind de mai multe afecțiuni.
Totodată, s-a luat legătura cu vecinii victimei care au menționat că nu au văzut persoane suspecte în jurul locuinței acestuia și nu au auzit zgomote în seara dinaintea decesului. Pe corpul persoanei decedate nu au fost identificate urme de violență.
La fața locului a sosit un echipaj din cadrul SAJ Suceava, cu autospeciala din dotare, care a constatat decesul persoanei în cauză.
A fost efectuată cercetarea la fața locului și s-a dispus efectuarea autopsiei cadavrului care a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.