Luni, 4 noiembrie 2024, la ora 10:17, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de 112 despre faptul că un tânăr s-a tăiat la mâini și încearcă să se sinucidă, într-o locuință de pe bulevardul Calea Unirii din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.
Din primele verificări, a fost identificat tânărul în vârstă de 46 ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, care locuiește fără forme legale în municipiul Suceava. Pe fondul unei depresii, bărbatul, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la domiciliu, și-a provocat cu o lamă mai multe tăieturi la antebrațul stâng, totodată amenințând că se va spânzura.

{inAds}
Acesta a fost preluat de către un echipaj al SAJ Suceava și transportat la UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava, iar apoi la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni, unde a rămas internat, având diagnosticul de „sindrom depresiv, auto-agresiune, excoriație antebraț stâng”.
Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs vătămarea corporală.