Dezbatere cu candidați din județul Suceava la alegerile parlamentare organizată de Asociația Rădăuțiul Civic, duminică, 17 noiembrie 2024

Dezbatere cu candidați din județul Suceava la alegerile parlamentare organizată de Asociația Rădăuțiul Civic, duminică, 17 noiembrie 2024
Asociația Rădăuțiul Civic organizează dezbaterea publică pentru cetățenii din județul Suceava cu candidații la alegerile parlamentare – „Candidații față în față cu cetățenii”, având ca scop promovarea dialogului deschis între cetățeni și candidații la alegerile parlamentare. Evenimentul va avea loc duminică, 17 noiembrie 2024, începând cu ora 14:00, la Hotel Gerald’s din Rădăuți.

Această dezbatere oferă ocazia unică de a cunoaște candidații din județul Suceava, de a le înțelege viziunea și propunerile pentru următorul mandat în Parlamentul României și de a le adresa întrebări directe cu privire la planurile și angajamentele lor pentru comunitatea noastră. Evenimentul este dedicat cetățenilor neafiliați politic, care sunt încurajați să participe activ și să adreseze întrebări candidaților prezenți la dezbatere. Locurile sunt limitate, iar înscrierea se face prin formularul disponibil AICI.

„Cine ne va reprezentata în Parlamentul României?” Aceasta este întrebarea centrală care va ghida dezbaterea și discuțiile dintre candidați și cetățeni. Prioritatea noastră este să construim împreună o comunitate informată și implicată, care să își exercite dreptul democratic cu responsabilitate și conștiență.
{inAds}

Până în prezent au confirmat prezența:
  • Angelica Fădor, deputat, candidat PNL la Camera Deputaților (poziția 2 pe lista PNL);
  • Emanuel Ungureanu, deputat, candidat USR la Camera Deputaților (poziția 1 pe lista USR);
  • Lucian Florin Pușcașu, deputat, candidat AUR la Camera Deputaților (poziția 2 pe lista AUR);
  • Roxana Dumitrache, candidat REPER la Camera Deputaților (poziția 1 pe lista REPER);
  • Daniel Bodnar, candidat independent la Camera Deputaților;

Până la acest moment, PSD Suceava nu a desemnat încă un candidat aflat pe o poziție eligibilă pentru participarea la dezbaterea din această duminică cu cetățenii.

Dezbaterea va fi transmisă live pe pagina oficială a Asociației Rădăuțiul Civic și de către partenerii media, Televiziunea Intermedia.

„Credem că o dezbatere cu cei care vor reprezenta cetățenii în Parlamentul României, aleși în circumscripția Suceava este un act de normalitatea. Asociația Rădăuțiul Civic și-a asumat acest rol de a stimula dialogul între aleși și cetățeni și de a promova un principiu de bază al democrației – discuții despre viitorul comunităților noastre, despre problemele oamenilor din județul Suceava. Vă așteptăm!” a declarat Luca Ciubotaru, președintele asociației.

În contextul alegerilor locale din iunie 2024, pe 2 iunie, la Rădăuți s-a desfășurat prima dezbatere electorală între candidații la funcția de primar a municipiului organizată vreodată de cetățenii orașului. Din cei șase candidați la funcția de primar, cinci au răspuns invitației asociației și au fost prezenți la discuție. Evenimentul a adunat peste 200 de cetățeni, interesați să îi cunoască și să afle proiectele candidaților la funcția de primar al municipiului Rădăuți.

Pentru toate cele patru scrutine din acest an: alegeri locale, europarlamentare, prezidențiale și parlamentare, asociația Rădăuțiul Civic a acrediat și acreditează observatori electorali independenți în jud. Suceava, Botoșani, Neamț, Maramureș, Bistrița Năsăud.
Dezbatere cu candidați din județul Suceava la alegerile parlamentare organizată de Asociația Rădăuțiul Civic, duminică, 17 noiembrie 2024
Mai nouă Mai veche