Două incendii, primul, izbucnit vineri seară, în localitatea Hârtop, iar al doilea, sâmbătă după-amiază, în localitatea Zvoriștea, au fost generate de coșurile de fum necurățate sau neizolate corespunzător față de materialele combustibile, transmite ISU Suceava.
La Hârtop, 60 de metri pătrați din acoperișul casei (cu o suprafață totală de peste 200 de metri pătrați) au fost afectați de incendiu. Pompierii au localizat și lichidat la timp flăcările, care amenințau să cuprindă întreaga gospodărie și bunurile acesteia.
În localitatea Zvoriștea, incendiul a izbucnit la acoperișul unei locuințe, afectându-l pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, cu tot cu podul clădirii.

{inAds}
Pompierii militari și civili s-au luptat cu flăcările timp de aproape două ore și au salvat restul casei de locuit și construcțiile anexe din gospodărie, cu bunurile aferente.
Din fericire, la niciunul dintre aceste incendii nu s-au înregistrat victime.
Pentru a preîntâmpina aceste dezastre, care pot afecta cetățenii pe timpul sezonului rece, vă rugăm să țineți cont de regulile ce trebuie respectate la exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:
Foto incendiu Zvoriștea:

- Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
- Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
- În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere.