Noul primar al municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a suferit, vineri, prima înfrângere în dosarul în care este judecat pentru infracțiuni contra justiției. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a confirmat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA și a dispus începerea judecății.
Dosarul în care Vasile Rîmbu este judecat pentru infracțiuni împotriva justiției se referă la fapte săvârșite în perioada în care acesta era suspendat din funția de manager al Spitalului Județean Suceava. El a fost trimis în judecată, la 2 noiembrie 2023, alături de șefa Serviciului Juridic al Spitalului Județean Suceava, Dana Mihaela Mamciuc.
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în cursul lunii martie 2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost înregistrat un dosar penal, care avea ca obiect săvârșirea infracțiunilor de „zădărnicirea combaterii bolilor” și „abuz în serviciu” care ar fi fost comise de presupuse persoane din conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, printre care și managerul Rîmbu Vasile.
Dosarul a intrat în procedura de cameră preliminară, iar după un an de amânări, judecorul de drepturi și libertăți a respins, vineri, cererile și excepțiile formulate de cei doi inculpați și a dispis începerea judecății.

{inAds}
În cursul urmăririi penale, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au formulat mai multe adrese către Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, prin care au solicitat relații cu privire la aspectele care făceau obiectul cercetărilor.
În acest context, la data de 1 mai 2020, inculpata Mamciuc Dana-Mihaela, la solicitarea inculpatului Rîmbu Vasile și în scopul de a-i asigura acestuia din urmă posibilitatea a-și pregăti o strategie de apărare în vederea evitării atragerii răspunderii penale, i-ar fi transmis, prin intremediul fiicei lui Vasile Rîmbu, informații nedestinate publicității în posesia cărora ar fi intrat în calitate de șefă a Serviciului Juridic din cadrul unității medicale respective.
Concret, inculpata i-ar fi transmis managerului, suspendat în acea perioadă, conținutul adreselor formulate de procurori, natura documentelor solicitate, precum și date cu privire la poziția exprimată de directorul medical al spitalului, în cuprinsul unui înscris destinat exclusiv organelor de urmărire penală, în care ar fi făcut referiri la persoana numitului Rîmbu Vasile.

Vasile Rîmbu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, iar Dana Mihaela Mamciuc pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Dosarul a intrat în procedura de cameră preliminară, iar după un an de amânări, judecorul de drepturi și libertăți a respins, vineri, cererile și excepțiile formulate de cei doi inculpați și a dispis începerea judecății.
„Respinge ca nefondate cererile formulate şi excepţiile invocate de inculpatul Rîmbu Vasile şi de inculpata Mamciuc Dana Mihaela privind legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. (...)Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 59/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, emis la data de 24.10.2023, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor în cursul urmăririi penale.Dispune începerea judecăţii (...) privind pe inculpatul RÎMBU VASILE trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (...) şi pe inculpata MAMCIUC DANA - MIHAELA trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (...).Dispune fixarea termenului de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia judecătorului de drepturi și libertăți publicată pe portalul Tribunalului Suceava.
Pe de altă parte, judecătorul de drepturi și liberăți a admis o propunere privind sesizarea Curții Constituționale cu privire la o excepție ridicată de inculpatul Vasile Rîmbu. Acesta consideră neconstituțional faptul că parchetele nu înștiințează inculpații cu privire la acuzații și înainte de trimiterea rechizitoriilor în judecată.
Dinu ZARĂ
Articole recomandate:
- Vasile Rîmbu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracțiuni de corupție
- DNA, noi precizări în cazul inculpatului Vasile Rîmbu. Acte secrete dintr-un dosar penal tranzacționate printr-un intermediar
- Monstruoasa coaliție din Primăria Suceava. Blat Vasile Rîmbu - Nelu Bălan. PSD și PNL își împart posturile de viceprimar
- Dan Nichiforel, pensionar, a fost angajat de primarul Vasile Rîmbu pe funcția de consilier personal în Cabinetul Primarului
- Vasile Rîmbu, pensionar, a anunțat că vrea să îi dea afară pe funcționarii publici pensionari din Primăria Suceava
- Irina Vasilciuc, vicepreședinte PNL și mâna dreaptă a lui Gheorghe Flutur, numită de Vasile Rîmbu administrator public al Primăriei Suceava