Bărbat din Fundu Moldovei depistat în stare avansată de ebrietate la volan, la Pojorâta

Bărbat din Fundu Moldovei depistat în stare avansată de ebrietate la volan, la Pojorâta
Luni, 27 ianuarie 2025, în jurul orei 22.00, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Pojorâta, efectuând activități de control și supraveghere a traficului rutier pe DN 17, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism Citroen care circula din direcția Câmpulung Moldovenesc spre Vatra Dornei, județul Suceava.

La volan a fost identificat Ion N., din Fundu Moldovei, care a prezentat pentru control cartea de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și polița RCA, documente care se aflau în termenul de valabilitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
{inAds}

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la interval de o oră.

Polițiștii i-au reținut permisul de conducere, eliberându-i dovadă fără drept de circulație.

A fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche